Construirea Bisericii Antim, unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură din București, se poziționează, cronologic, între ultimele luni de domnie (și de viață) ale martirului Constantin Brâncoveanu și înscăunarea ultimului voievod pâmântean înainte de fanarioți, Ștefan Cantacuzino. Biserica, pe care o descoperim dăinuind de secole pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, peste drum de Piața Constituției și la doi paşi de Palatul Parlamentului, este ctitoria ieromonahului cărturar Antim Ivireanul, personalitate cu rădăcini gruzine (biserica și istoricii au convenit, însă, că măcar unul dintre părinții acestuia a fost valah) , luminoasă figură a culturii românești de la sfârșitul secolului XVII, începutul veacului al XVIII-lea.
Om de încredere al domnitorului Brâncoveanu, mitropolitul Antim a ridicat această biserică și mănăstire între 1713 și 1715, o construcție zidită din cărămidă, care abundă în sculptură în piatră cu motive arhitecturale ale epocii brâncovenești, cu precădere ornamentația în forma frunzei de acant, prezență deosebită în toate combinațiile și formele posibile. În 1716, într-un context deloc clar, tulbure pentru scaunul Valahiei, Antim este caterisit, despopit, acuzat de vrăjitorie şi înşelăciune, acesta fiind începutul sfârșitului pentru marele ierarh. Toate necazurile i s-au tras de la domnitorul Nicolae Mavrocordat (fugar, apoi revenit cu dorință de răzbunare la București), cel care l-a acuzat pe mitropolit de răzvrătire. Planurile mârșave ale principelui fanariot au avut efectul scontat. Antim a pătimit multe osânde, a fost despopit, aruncat în beciuri, bătut și batjocorit. Condamnat la surghiun de Patriarhia Constantinopolului, Antim avea să fie ucis mișelește de turci, în drumul către exilul în Sinai. Crima a fost pusă în aplicare de clucerul Iordache Colfescu, slugă devotată Mavrocordatului. Legenda spune că, realizând ticăloșia, Antim l-a blestemat pe boier și pe tot neamul lui. 
Trupul vlădicăi Antim a fost sfârtecat de iataganele turcești, apoi azvârlit în apele unui afluent al Mariței, undeva lângă Adrianopol. De viața Colfeștilor chiar s-a ales praful. Și de averea lor. La canonizarea lui Antim Ivireanul, aproape 300 de ani mai târziu, Biserica Ortodoxă Română a stabilit ca dată a decesului ziua de 27 septembrie, considerând că „trupul mitropolitului, ciopârţit de necredincioşii păzitori turci, a fost aruncat în ape, dar apele i-au purtat lacrimile şi sângele mucenicesc spre ţărmurile Împărăţiei nemuritoare şi veşnice de lumină a lui Dumnezeu şi au afundat în întunericul oprobriului crima şi pe făptaşii ei nelegiuiţi”. În urma sa a rămas un lăcaş impresionant, dar şi obiecte făcute chiar de mâinile generoase ale Sfântului Antim: uşa masivă din lemn de stejar de la intrarea în biserică, două icoane mari, sculpturi în piatră. Toate acestea stau şi azi mărturie ale istoriei pentru vizitatori şi credincioşi.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic