AcasăUtileCanicula pune stăpânire pe România! Cum va fi vremea, sâmbătă, 22 august

Canicula pune stăpânire pe România! Cum va fi vremea, sâmbătă, 22 august

vremea

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, canicula cuprinde sudul țării și reşte disconfortul termic. Cerul va fi senin în majoritatea regiunilor. Doar vântul va avea unele intensificări, în ţinuturile estice.

În Dobrogea şi Muntenia avem mult soare şi o amiază sufocantă ne aşteaptă în Bărăgan, acolo unde temperaturile vor atinge pragul caniculei. În Dobrogea, apar câţiva nori de vreme bună, iar, spre seară, vântul devine mai insistent, potrivit ANM.

În Moldova sudică şi prin nordul Munteniei, se menţin maximele din ziua trecută, iar, la amiază, se face, din nou, foarte cald. Norii apar destul de rar şi nu vorbim deloc despre ploi.

Vreme călduroasă pe tot parcursul zilei

Vreme călduroasă avem şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Temperaturile mai câştiga 2..3 grade faţă de ieri şi, la amiază, trec de 30 de grade aproape peste tot. Domină cerul senin, iar vântul devin activ la apropierea serii.

Aceeaşi situaţie o regăsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Maximele sunt în creştere faţă de ziua trecută, soarele străluceşte nestingherit pe tot parcursul zilei, iar despre ploi nici nu poate fi vorba.

Şi în ţinuturile vestice se mai încălzeşte cu vreo 2…3 grade faţă de vineri. O să avem atmosferă însorită, vânt domol şi 30….31 de grade în termometre.

În Oltenia se face şi mai cald. Soarele străluceşte cu putere încă de dimineaţă, iar temperaturile urcă spre 33…34 de grade. Nu uitaţi, vorbim despre valori măsurate la umbră, aşa că, în plin soare, va fi mult mai cald de atât.

Canicula cuprinde sudul țării

Şi în ţinuturile sudice, vom avea o amiază de-a dreptul fierbinte, cu stres termic ridicat. Cerul se păstrează curat toată ziua şi temperaturile pot atinge pragul caniculei.

Prognoza pentru București

Şi în Bucureşti avem soare arzător şi căldură mare la orele amiezii. Maxima ajunge la 35 de grade la umbră şi, în plus, avem de suportat şi disconfortul termic.

Vremea la munte

La munte, weekendul ne aduce vreme caldă şi frumoasă. Doar mâine seară apar ceva condiţii de ploaie. Astăzi, însă, nu prea zărim norii, nici vântul nu pune probleme, aşa că ziua va fi cât se poate de plăcută.

Vremea la mare

Pe litoral, atmosfera devine sufocantă la orele amiezii şi asta din cauza disconfortului termic. Cerul se păstrează curat, vântul mai are unele porniri, iar temperaturile ajung la 30…31 de grade pe plajă şi la 25 de grade în apa mării.

author avatar
Andreea Vlad
93 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger