AcasăSchimbarea la Fata a Domnului

Schimbarea la Fata a Domnului

(foto: infocurteadearges.ro)

Schimbarea la Fata a Domnului (Probojenia) este praznuita de crestinii ortodocsi luni, 6 august. In aceasta zi, credinciosii care tin post au dezlegare la peste.

(foto: infocurteadearges.ro)

Sarbatoarea Schimbarii la Fata, cunoscuta in popor drept „Probojenia”, le aminteste crestinilor minunea de pe muntele Taborului. Mantuitorul, avandu-i alaturi pe Petru, Iacob si Ioan, „S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina”, potrivit Sfintei Scripturi.

Conform Crestin Ortodox, Schimbarea la Fata descopera suflarii crestine ca Hristos a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, prin firea omeneasca pe care a asumat-o descoperindu-se dumnezeirea Sa.

Luni, 6 august, credinciosii care tin postul Adormirii Maicii Domnului (care a inceput miercuri, 1 august) primesc dezlegare la peste.

588 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger