†) Asezarea Vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne; †) Sfantul Voievod Stefan cel Mare
Pe vremea binecredinciosului imparat grec Leon si a sotiei sale, Verina, erau in Constantinopol doi barbati cinstiti din randuiala senatorilor, anume Galvie si Candid, frati buni dupa trup. Acestia sfatuindu-se, au rugat pe imparat sa-i lase sa plece la Ierusalim, ca sa se inchine Sfintelor Locuri. Si fiind sloboziti, au plecat la drum si, ajungand in Palestina, au mers in Galileea, vrand sa ajunga in Nazaret, ca sa vada sfanta casa a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in care – prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil si prin venirea Sfantului Duh -, a zamislit negrait pe Dumnezeu Cuvantul.
Deci mergand acolo si inchinandu-se, s-au odihnit intr-un sat mic, ce se intamplase acolo aproape, caci se insera. Iar dupa dumnezeiasca purtare de grija, au gazduit in casa unei femei vaduve, evreica, care era batrana cu anii si cinstita prin viata curata. Si pregatindu-se cina pentru dansii, au vazut inauntru o camara osebita, in care erau multe lumanari aprinse, ardea tamaie si iesea buna mireasma de aromate, caci acolo era ascuns cinstitul vesmant al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Inca zaceau langa camara aceea si multi bolnavi, iar Galvie si Candid, vazand aceasta, se minunau de acel lucru strain si socoteau ca acolo se pazeste ceva din Legea veche.
Deci rugand pe acea femeie cinstita sa cineze cu dansii, au intrebat-o: „Ce este in camara aceea luminata de atatea lumanari si plina de miresme de tamaie, si pentru ce zac neputinciosii langa ea?” Iar ea tainuia la inceput lucrul cel ascuns de dansa, dar minunile care se faceau, nu putea sa le tainuiasca. Deci a zis catre dansii: „O, cinstiti barbati, iata, precum vedeti, acesti bolnavi care zac aici, toti asteapta tamaduiri de neputintele lor. Pentru ca in acest loc, orbii se lumineaza, ologii se indrepteaza, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muti se dezleaga spre graire si toate bolile cele nevindecate, aici se tamaduiesc lesne”.
Iar Galvie si Candid, auzind aceasta, au inceput mai cu dinadinsul a o intreba pricina pentru care s-a daruit acelui loc un dar si o putere de niste faceri de minuni ca acestea. Iar ea tainuind inca adevarul, a zis: „Se povesteste in neamul nostru evreiesc ca unuia din parintii nostri cei de demult, i s-a aratat Dumnezeu in acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si intr-insul se fac multe minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinta inimii spre aflarea adevarului, precum altadata Luca si Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzand intru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericita femeie, te juram cu Dumnezeul cel viu, sa ne spui adevarul. Pentru ca noi nu pentru alta pricina am suferit atata cale de la Constantinopol si pana aici, decat numai sa vedem toate locurile sfinte care sunt in Palestina, si aici sa dam rugaciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim ca in casa ta este un loc sfant si facator de minuni, voim sa aflam cu dinadinsul despre dansul cum s-a sfintit si pentru care pricina se lucreaza puteri intru dansul”.
Iar femeia, fiind jurata cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adancul inimii si, varsand lacrimi din ochi, a grait catre dansii: „O, barbati alesi, aceasta taina dumnezeiasca, care acum ma siliti sa v-o spun, nu s-a stiut de nimeni pana astazi; dar, de vreme ce va vad oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu, am sa va spun aceasta taina ascunsa, nadajduind ca ceea ce veti auzi de la mine, veti pazi si nu veti spune la nimeni. Aici la mine este ascuns vesmantul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul cand ea s-a mutat de la cele pamantesti la cele ceresti, era acolo, la vremea ingroparii ei, una din stramoasele mele, vaduva, careia i s-a dat vesmantul acesta, dupa hotararea insasi Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Aceea, luand vesmantul, l-a pazit cu cinste in tot timpul vietii sale. Apoi, inainte de a muri, l-a incredintat in paza unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i cu juramant, ca nu numai vesmantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa-l pazeasca, ci si fecioria ei s-o pazeasca pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.
Iar fecioara aceea, in tot timpul vietii sale, pazind de asemenea cu multa cinste vesmantul acesta, cand s-a apropiat de sfarsitul vietii, l-a incredintat si ea la alta fecioara curata si cinstita din neamul sau. Astfel ca, din fecioara in fecioara, trecand multi ani, acest sfant vesmant a ajuns pana la mine, smerita, care am imbatranit in viata curata fara barbat. Iar de vreme ce in neamul meu nu se afla nici o fecioara careia as fi putut sa-i incredintez aceasta taina, va spun voua despre dansa, ca sa stiti ca, pentru acest cinstit vesmant, care se gaseste in camera mea dinauntru, se savarsesc acele minuni aici. Insa va rog sa nu spuneti taina aceasta nimanui, nici in Ierusalim, nici oriunde va veti duce”.
Iar Galvie si Candid, auzind de vesmantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaima si de negraita bucurie, si au fagaduit cu lacrimi ca vor pazi taina. Si au rugat-o pe femeie sa nu-i opreasca sa petreaca toata noaptea, in camara aceea, in rugaciuni, langa sfantul vesmant. Deci intrand inauntru, au vazut sicriul in care era pazit cu cinste sfantul vesmant al Maicii Domnului, in jurul caruia ardeau multe lumanari si era buna mireasma de aromate. Atunci au inceput mai cu dinadinsul a face rugaciuni cu lacrimi si cu multe inchinaciuni catre Dumnezeu si catre Preasfanta Lui Maica. Si aveau un singur gand amandoi, cum ar putea darui acea vistierie de mare pret cetatii imparatesti.
Apoi, sfatuindu-se ei, au masurat sicriul in latime, lungime si inaltime, si au insemnat asemanarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminandu-se de ziua, si-au ispravit rugaciunile lor si au iesit din camera aceea, multumind femeii ca i-a lasat sa stea toata noaptea inaintea cinstitului vesmant. Apoi, dand indestulata milostenie saracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuti de femeia aceea, careia i-au fagaduit ca, pana se vor intoarce in patria lor, iarasi au sa mai vina sa se inchine inaintea sfantului vesmant al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
Deci ajungand ei la Ierusalim, s-au inchinat Facatoarei de viata Cruci si Mormantului Domnului. Si cercetand toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dansii un lucrator de lemn si i-au poruncit sa le faca un sicriu de lemn vechi, dupa masura si asemanarea aratata lui de dansii. Iar dupa ce sicriul a fost facut, au cumparat pentru el un acoperamant tesut cu aur si s-au intors la femeia aceea. Si ajungand la casa ei, i-au aratat acoperamantul cel tesut cu aur, rugand-o sa-i lase sa acopere cu el sicriul cinstitului Vesmant al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu si sa le dea voie ca sa stea toata noaptea la rugaciune langa sicriu. Si castigand ei aceea, au cazut cu fetele la pamant inaintea sicriului si au udat pamantul cu lacrimi, rugandu-se Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu ca sa nu-i opreasca a se atinge de sicriul sau cel cu vesmantul, ca sa-l ia cu dansii.
Iar cand era la miezul noptii si cand toti dormeau, au luat sicriul cu frica si, scotandu-l din camera, l-au ascuns in careta lor, iar in locul aceluia au pus celalalt sicriu, care a fost facut din lemn vechi in Ierusalim si, invelindu-l cu acoperamantul tesut cu aur, au stat pana la ziua, rugandu-se. Iar dupa ce s-a luminat de ziua, au multumit acelei cinstite femei si, inchinandu-i-se ei, au dat multa milostenie saracilor, apoi au plecat cu negraita bucurie.
Si ajungand la Constantinopol, la inceput n-au spus nimanui despre aducerea sfantului vesmant al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, vrand ca sa ascunda la dansii acea nepretuita vistierie. Deci, zidind in casa lor o bisericuta mica, in numele Sfintilor Apostoli Petru si Marcu, au pus intr-insa sicriul acela cu sfantul vesmant, nu la aratare, ci intru ascuns. Iar dupa ce au vazut ca nu pot sa tainuiasca sfintenia cea atat de mare a vesmantului Maicii Domnului, pentru minunile care se faceau cu dansul, s-au dus si au instiintat pe marele imparat Leon si pe sotia lui, imparateasa Verina, asemenea si pe Preasfintitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului.
Iar acestia, umplandu-se de negraita bucurie, s-au dus la casa si biserica lui Galvie si Candid si, descoperind acel cinstit sicriu, au vazut nestricat, dupa atatia ani, sfantul vesmant al Maicii Domnului. Si s-au atins de dansul cu frica si cu buna cucernicie, sarutandu-l cu toata dragostea. Apoi l-au luat de acolo si l-au dus cu slava si cu praznuire in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherna. Deci l-au pus acolo intr-un sicriu impodobit cu aur, cu argint si cu pietre scumpe, si au hotarat ca in toti anii sa se praznuiasca punerea vesmantului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in ziua de doi iulie, intru cinstea si slava Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Celui nascut dintr-insa, Hristos Mantuitorul nostru, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Nota – Vlaherna a fost un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corabiilor si a fost numit astfel dupa un oarecare slavit voievod al scitilor, care se numea Vlahern si fusese ucis in acel loc, unde, dupa aceea, s-a zidit biserica prea aleasa in numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.
