Sfintii Mucenici Nicandru si Marcian erau ostasi in armata romana de la Dunare si faceau serviciul militar in cetatea Durostorum (Silistra de astazi). In urma biruintei impotriva persilor, imparatul Maximian Galeriu a indepartat din armata pe ostasii crestini, in anul 298, arestandu-i si persecutandu-i pana la moarte. El ii socotea vinovati – prin credinta si blandetea lor – de slabirea si decaderea tot mai mare a Imperiului Roman.
Pentru ca Sfintii Nicandru si Marcian au marturisit, impreuna cu alti trei ostasi: Pasicrate, Valention, Isihie si cu veteranul Iuliu, ca sunt crestini, au fost aruncati in inchisoare din porunca imparatului. Dupa aceea, au fost din nou cercetati, indemnati si apoi siliti sa tagaduiasca pe Hristos. Dar ei, nevoind sa se lepede de Mantuitorul sufletelor noastre, au fost strujiti cu unghii de fier pe tot trupul, intepati cu sulita, parjoliti in foc, aruncati pe carbuni aprinsi si batuti cu toiege.
Dupa toate aceste chinuri li s-a turnat saramura peste ranile deschise si apoi au fost tarati prin cioburi ascutite, incat li s-au zdrobit gurile si obrajii de pietre. Ei insa au ramas statornici in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, iar imparatul Maximian Galeriu, vazand ca nu-i poate convinge sa se intoarca la cinstirea zeilor celor neinsufletiti ai paganilor, a poruncit sa li se taie capetele. Traditia spune ca Nicandru era tata al unui copil si ca sotia lui, Daria, il asteptase timp de 10 ani sa se intoarca de pe campul de lupta (ceea ce n-a impiedicat-o sa inteleaga si sa pretuiasca jertfa marturisitoare a barbatului ei).
Aducerea moastelor Sfantului Mare Mucenic Teodor Stratilat
(Dezlegare la peste)
