AcasăJoi 2 iunie 2011

Joi 2 iunie 2011

(†) Inaltarea Domnului (Ziua Eroilor)

„Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh.

Inaltarea Domnului

Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi.

Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si asa sa invieze din morti a treia zi. Si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.” (Luca 24, 36-53)

†) Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trait in sec. al XIV-lea in orasul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios si ferm in ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiasi.

Odata, aflandu-se pe o corabie ocupandu-se cu comertul sau, capitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat in conflict cu Ioan, discutand despre credinta. Neplacandu-i cuvintele sfantului, capitanul a hotarat sa se razbune si sa-i faca probleme odata ajunsi la Cetatea Alba. Cat vasul a acostat la Cetatea Alba, capitanul s-a dus la conducatorul orasului care era inchinator la foc si i-a spus ca pe corabia sa se afla un om invatat care vrea sa devina si el inchinator la foc. Astfel, conducatorul l-a chemat pe Ioan sa se alature inchinatorilor la idol si sa renunte la credinta sa.

Sfantul s-a rugat in secret chemandu-L in ajutor pe Cel Care a spus: „Iar cand va vor duce ca sa va predea, nu va ingrijiti dinainte ce veti vorbi, ci sa vorbiti ceea ce se va da voua in ceasul acela. Caci nu voi sunteti cei care veti vorbi, ci Duhul Sfant” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj si intelepciune sa faca fata celor necredinciosi si sa marturiseasca drept ca este crestin, dupa care a fost supus la batai crunte si trupul i-a fost sfasiat si carnea de pe el cadea bucati. Sfantul mucenic a multumit lui Dumnezeu pentru ca l-a facut vrednic sa-si verse sangele pentru EL, curatindu-l de pacate.

Paganii l-au bagat in lanturi si l-au inchis in inchisoare pana a doua zi. In dimineata urmatoare, conducatorul orasului a ordonat sa fie adus din nou la el si mucenicul s-a prezentat cu fata luminata si bucuroasa. Refuzand cu curaj sa se lepede de Hristos si numindu-l pe guvernator unealta a lui satana, mucenicul a fost batut cu bate pana cand toate cele dinauntrul sau au iesit la vedere.

Multimea adunata n-a putut suporta spectacolul macabru si l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fara aparare. Apoi, oprind bataia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul sa fie legat de coada unui cal salbatic si sa fie tras de picioare pe strazile orasului. In special locuitorii cartierului iudeu si-au batut joc de el si au aruncat cu pietre. In cele din urma, cineva a luat o sabie si i-a taiat capul martirului.

Trupul sfantului si capul taiat au zacut acolo pana seara si nici un crestin nu a avut curajul sa-l ridice. Noaptea a aparut deasupra lui un stalp de lumina si o multime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cantau psalmi si inmiresmau trupul sfantului. Unul dintre iudei, crezand ca sunt crestini care au venit dupa trupul mucenicului a luat un arc si a vrut sa traga in ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit si l-a impietrit.

Dimineata, viziunea a disparut dar arcasul a ramas pe loc impietrit. Abia dupa ce a marturisit ce i s-a intamplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legaturile invizibile. Cand a auzit guvernatorul a dat permisiune sa se ingroape trupul mucenicului in biserica orasului. Acestea s-au intamplat intre anii 1330 si 1340. Unii spun ca martiriul s-a savarsit in alta perioada, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfantul Munte vorbeste de anul 1642, in timp ce altii spun ca ar fi 1492.

Capitanul care l-a tradat pe Sf. Ioan s-a cait de faptele sale si s-a hotarat in secret sa fure moastele si sa le duca in tara lui. Insa sfantul i-a aparut in vis preotului bisericii si l-a instiintat de aceasta. Dupa 70 de ani, moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei si asezate in biserica catedralei.

Sfantul Nichifor Marturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

author avatar
A.P. Redactor
554 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger