AcasăUtileBuletine NOI! Președintele a semnat documentul

Buletine NOI! Președintele a semnat documentul

buletine

Românii vor avea cărţi de identitate noi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care introduce, între altele, sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică. Legea a fost elaborată în 2017 de Guvernul condus de Mihai Tudose.

Ce prevede noua lege privind evidența persoanelor

Actul normativ prevede modificarea mai multor acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru ca titularul unui document electronic să se autentifice online, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.

Legea mai prevede instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinților/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului, potrivit Mediafax.

Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

  • cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
  • cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
  • cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;
  • cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

O altă prevedere a legii este punerea în circulaţie a unui nou document de identificare, astfel încât să asigure cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document. Actul normativ mai prevede modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate.

Cum vor arăta noile buletine

Noile cărţi de identitate vor fi eliberate începând cu 3 august 2021, aceasta fiind data de la care România trebuie să se alinieze modelului standard european. Apoi, timp de 10 ani, până în 2031, vor fi schimbate toate documentele pe măsură ce expiră. Noile buletine vor avea o dimensiune similară cu cea a cardului bancar şi a permisului de conducere.

În plus, cărțile de identitate vor avea inscripționate atât drapelul României, cât și cel al Uniunii Europene. Cartea de identitate simplă conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

După personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg imediat prin procedură automată şi ireversibilă.

Până când vom mai putea călători în UE cu actualele buletine

Oficialii MAI recomandă trecerea la noul card de identitate, cu cip de securitate, la expirarea celor actuale. Vor fi disponibile și buletine fără cip de securitate, dar nu vor putea fi folosite pentru a călători în afara țării.

Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate.

author avatar
Andreea Vlad
1.460 afisari

1 COMENTARIU

  1. O zicala populara se potriveste de minune; PROSTULUI TICHIE DE MARGARITAR II LIPSESTE SAU II TREBUIE.
    SULFUROASELE DOMINA SE MANIVESTA CONTINUU IN DECIZIILE PUBLICE ALE POLITRUCILOR SI NULITATILOR UMANE ……

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger