Sala Teatrului Național dispunea de o capacitate de 1.000 de locuri, fiind la inaugurarea localului (1852) a treia în Europa ca mărime. Teatrul Național a fost prima scenă românească, nucleul vieții teatrale și al literaturii dramatice autohtone sau clasice.
Parcurgând cărțile lui Constantin Bacalbaşa, grupate în seria “Bucureștii de altădată”, aflăm că în ciuda debutului de un real succes, Teatrul Național nu a dus-o deloc bine până la finele Secolului 19. Mihail Pascaly, director până în 1877, a introdus în repertoriul scenei românești marea literatură dramatică universală, însă publicul nu era avid de așa ceva. De fapt, scrie Bacalbașa, teatrele făceau, toate, afaceri foarte rele, “publicul era puțin, clasa aristocrată nu se ducea decât la operă, niciodată o familie boierească nu s-ar fi compromis într-o lojă la teatrul românesc. Și, dacă nu mergeau boierii, cum era să se compromită burghezii?!”. Dacă n-ar fi existat închirierile teatrului către trupele străine, balurile mascate sau recepțiile, actorii ar fi murit de foame. În 1878, când trupele noastre s-au întors victorioase de la Plevna, intrând mândre în Capitală, defilarea a fost privită de Regele Carol I chiar din balconul Teatrului Național. Așa cum remarca arhitectul Romeo Belea, iată că “acest loc reprezenta în epocă nu doar un reper cultural, ci un adevărat reper”. Din păcate, mijlocul Secolului XX aduce sfârșitul acestei monumentale construcții. În august 1944, bombardamentele naziste asupra Bucureștilor afectează grav localul, iar războiul nu permite lucrări de consolidare. Totul rămâne în paragină. Venirea comuniștilor la putere alterează și mai mult situația Teatrului cel Mare. Acesta continuă să funcţioneze în sălile “Comedia” (“Majestic”), “Studio” din Piaţa Amzei, sălile de festivităţi ale liceelor Sf. Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar. După o vreme, Teatrul Național rămâne doar cu sălile “Comedia” şi “Studio”. În ciuda efortului specialiștilor de a convinge guvernul Groza că edificiul poate fi reabilitat, în ciuda presiunilor făcute de oamenii de cultură, clădirea este demolată cu târnăcoapele în 1947. Locul va rămâne gol până în anii 2000, când gigantul Accor, una dintre cele mai importante companii din turism la nivel mondial, construiește aici Hotelul Novotel. Din vechiul așezământ cultural, arhitectul Belea readuce la viață doar porticul de la intrare. Doar el mai amintește astăzi de existența unui teatru minunat, ridicat în Secolul al XIX-lea.
Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic