Visul fondatorilor “Societății Filarmonice” de a construi în București un Teatru Național se spulberă în 1837, după ce fruntașii loan Câmpineanu și Ion Heliade Rădulescu cad în dizgrația domnitorului Ghica din pricina opiniilor politice contrare. Mai mult, societatea este desființată, totul culminând cu fuga, apoi arestarea și întemnițarea lui Câmpineanu.
Paradoxal, însă, în vara anului 1840, propunerea Adunării Obștești de finanțare din partea statului a construirii clădirii Teatrului Național este aprobată de Alexandru Dimitrie Ghica. Proiectul rămâne însă suspendat până la finele anului 1842, după instalarea noului domnitor, Gheorghe Bibescu. La 19 iulie 1843, prințul îi desemnează pe marele vornic Barbu Știrbei, fratele său și viitorul domn, ca împreună cu marele logofăt Iancu Filipescu, Petrache Poenaru (directorul “Eforiei Școalelor”) și cu inginerul de stat Vladimir Blaremberg să ducă la bun sfârșit cele hotărâte în primul pitac domnesc de după instalare, respectiv ridicarea unei statui în cinstea generalului Pavel Kiseleff, amenajarea unui imens parc în zona Băneasa, precum și construirea Teatrului Național. Comisia decide ridicarea teatrului pe locul fostului han Filaret, datând de la sfârșitul Secolului al XVIII-lea. Totodată, se achiziționează un teren vecin hanului, aparținând boierului Petre Merișescu. Hanul și terenul de lângă ocupau un perimetru care se deschidea larg către Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei. Raportul Comisiei arăta că toate cheltuielile pentru ridicarea Teatrului cel Mare vor îngloba suma de 20.300 galbeni, împărțiți astfel: 1.800 de galbeni pentru cumpărarea locului Merișeștilor, 2.500 pentru nivelarea locului fostului han Filaret, 14.000 pentru zidirea teatrului și 2.000 pentru finisarea viitoarei clădiri. Domnitorul Gheorghe Bibescu aprobă și, chiar dacă ar fi dorit ca proiectul să consume mai puțini bani din vistieria țării, se declară mulțumit, de vreme ce “clădirea teatrului din București este un lucru care privește nu numai la folosul acestui oraș, ci a tot neamului românesc, prin influența izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri cât și asupra desăvârșirii limbii naționale și dezvoltarea literaturii românești”.
Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic