Simbol al unificării ce fusese (1600) și care avea să vină (1918), statuia lui Mihai Viteazul din București este opera renumitului sculptor parizian Albert-Ernest Carrier-Belleuse, profesor al lui Auguste Rodin și cel care realizase deja în Franța statuia ecvestră a Ioanei d’Arc.
Absolut toate informațiile cu privire la principele Mihai, primul întregitor al neamului, au fost puse la dispoziția artistului de scriitorul Alexandru Odobescu și poetul Cesar Bolliac, precum și de pictorul Theodor Aman. Cei trei s-au îngrijit ca Belleuse să aibă un orizont complet cu privire la eroul pe care avea să-l întruchipeze, înainte de realizarea actului artistic.
Carol I a decis locul amplasării
Anterior angajării lui Carrier-Belleuse, Ministerul Lucrărilor Publice se adresase Societății Amicilor Belle-Artelor, cerându-i să vină cu propuneri cu privire la aspectul și forma proiectului, inscripțiile făcute pe soclu și instalarea monumentului. Din partea societății sus-amintite făceau parte, printre alții, Grigore G. Cantacuzino, Constantin Esarcu (întemeietorul Ateneului Român), pictorul Nicolae Grigorescu, scriitorul Alexandru Odobescu, Cezar Bolliac, Theodor Aman, Dimitrie I. Berindei sau Gheorghe Tătărăscu. Societatea a propus ca amplasarea statuii să fie făcută pe terenul în ruină al mănăstirii Mihai Vodă, zidită de domnitor la 1598. S-a dorit astfel preîntâmpinarea dispariției acestui perimetru istoric, iar “numele lui Mihaiu să nu se șteargă din colțul Bucureștilor ales de dânsul”. Domnitorul Carol I a venit, însă, cu o altă sugestie, respectiv amplasarea monumentului în piața din fața noului Palat al Universității, ceea ce s-a și întâmplat.
Presiuni
Înaltă de 2,5 metri și realizată din bronz, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul – care îl prezintă pe voievod strunind cu mâna dreaptă calul cabrat și cu stânga agitând barda – a fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, fiind „prima ocaziune pentru bucureșteni de a vedea un monument închinat unui erou național, spre a proclama gloria trecutului” (din cuvântarea primarului Gheorghe Manu). Statuia era gata de mult, însă se tot amâna dezvelirea acesteia. În „Bucureştii de altă dată”, Constantin Bacalbașa nota că, în acele zile, circulau prin Capitală mai multe versiuni. Una vorbea despre presiunile venite din partea Înaltei Porți, alta că “Austro-Ungaria ar fi opus un veto la sărbătorirea eroului care cucerise Transilvania”. La inaugurarea organizată chiar de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, pe lângă Domnitorul Carol I și principesa Elisabeta au fost de față membrii guvernului conservator, condus de Lascăr Catargiu, Mitropolitul Nifon, reprezentanți ai corpului diplomatic, primarul Gheorghe Manu și un numeros public, dornic să cinstească memoria Unificatorului celor trei țări Românești. Pe soclul statuii, realizat din marmură, s-au aflat încă de la început însemnele Transilvaniei, Moldovei şi Valahiei.
Actul Marii Uniri, evocat în faţa lui Mihai Viteazul
De altfel, în alocuțiunea sa, principele Carol I a amintit de năzuința de secole a neamului, acela de reunificare a tuturor românilor într-un singur stat: “Sunt convins că timpurile bărbăției nu sunt trecute și că România se va scula ca un om în clipele pericolului spre a-și face datoria și sper că Dumnezeu ne va învrednici ca, în acel moment, să corespundem așteptărilor țării, pentru ca să putem îngropa în inimile viitoarelor generațiuni o nouă gratitudine față de apărătorii pământului românesc”. În fața statuii lui Mihai, evocând actul istoric de la 1 Decembrie 1918 – Unirea tuturorul românilor și constituirea statului naţional unitar român – Regele Ferdinand “Întregitorul” avea să amintească, la 16 octombrie 1922, a doua zi după încoronarea de la Alba Iulia, de glorioasa figură a voievodului: “Azi, când vedem înaintea minții și înaintea ochilor noștri, săvârșită clădirea măreață pe care Mihai Viteazul o începuse și pe care generații întregi apoi au visat-o, aduc prinosul meu de recunoștință tuturor acelora care, în toate colțurile unde sună dulcele grai românesc, le-a întărit inima, au pus sufletul și puterile lor în serviciul idealului național”.
Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic