Cauta

Statuia lui Carol I (I)

 

Statuia lui Carol I (I) - Ziarul NationalStatuia lui Carol I (I) - Ziarul NationalIstoria statuii ecvestre înfățișându-l pe Regele Carol I – marele comandant al Războiului de Independență și ctitorul României regale – este una sinusoidală. Statuia pe care o vedem astăzi tronând în fața Bibliotecii Centrale Universitare (Biblioteca Fundațiunii Universitare Regele Carol), vizavi de Palatul Regal, este o replică, sau mai bine zis reconstituirea vechii statui. Statuia inițială, opera sculptorului croat Ivan Mestrovici, a fost dată jos de pe soclu și distrusă, a doua zi după proclamarea Republicii Populare Române.

Statuia lui Carol I (I) - Ziarul NationalPovestea începe spre amurgul deceniului trei al Secolului al XX-lea, când Casa Regală și națiunea română se pregătesc să celebreze 100 de ani de la nașterea lui Carol I de Hohenzollern, primul Rege al României. Cu acest prilej, se dispune organizarea un concurs pentru realizarea unor statui dedicate Regilor Carol I și Ferdinand I Întregitorul. Printre cei înscriși se numără Oscar Han și Constantin Baraschi. Câștigă proiectul depus de sculptorul Oscar Han, dar până la urmă ambele lucrări îi sunt încredințate sculptorului croat Ivan Mestrovici, de pe urma căruia artistul străin va încasa un onorariu uriaș, de 45.000.000 de lei. Precum notează Victor Bilciurescu, “acest înzestrat maestru de europeană reputație (…) ne-a redat nouă, în bronz, pentru eternitate, cele trei mari figuri ale neamului: primii doi regi și primul lor sfetnic, Ionel Brătianu”. Asta, continuă Bilciurescu, “după ce Mestrovici a ilustrat cu măiestrita lui daltă nemuritoare opere de artă precum Moise, Maternitate, Bustul Eroului Banovici sau Mama“. Dincolo de misterul privitor la angajarea lui Mestrovici în locul lui Han, deși ultimul fusese declarat câștigător al concursului, trebuie amintit și scandalul din anii ’40, când un profesor pe nume Nicolae Bran lansează public acuzații grave la adresa sculptorului croat. Acesta trimite un memoriu Generalului Ion Antonescu în care reclamă faptul că Mestrovici ar fi copiat opera întruchipându-l pe Carol I, reproducând statuia “Ducelui Mussolini” din Bologna, creaţia artistului Giuseppe Graziosi. Se instituie o comisie care analizează situația expusă și, într-un final, se decide clasarea cazului. Ironia sorții, cel care va realiza, peste ani, a doua statuie a lui Carol I (Florin Codre) va fi acuzat la rândul său că ar fi plagiat după… Mestrovici.

Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ultimele stiri

  • Cum își răsplătesc patronii angajaţii pentru munca depusă în 2025. Ce bonusuri primesc cei mai harnici salariaţi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
  • Yuanul digital, instrument de influență. Noua realitate financiară
  • Cine este și cu ce se ocupă soția noului primar al Capitalei, Ciprian Ciucu. Dețin împreună o firmă de consultanță
  • America aruncă o grenadă la Bruxelles
  • Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe fiecare regiune. Meteorologii anunță unde se încălzește vremea
  • Se cere limitarea controalelor excesive la companiile românești. Guvernul se pregătește să le ”jecmănească”
  • Nicușor Dan, prima reacție după ce Ciprian Ciucu a câștigat alegerile în Capitală: „Bucureștenii au ales un primar”/Ce spune că e „obligatoriu” să facă
  • Europa riscă viitorul industriei auto
  • Fenomenul Ana Greșeală 6% e o usereală în formă agravantă
  • Băsescu, după victoria lui Ciucu în alegerile pentru PMB: „Bolojan iese consolidat în coaliţie. Imaginaţi-vă cum arăta Grindeanu, dacă ar fi câştigat Băluţă. Cred că…”
  • Exit mobile version