Potrivit istoricilor, prima formă de organizare administrativă a orașului București a fost sfatul compus dintr-un jude și 12 pârgari (consilierii locali de astăzi). La 1932, istoricul, arheologul și numismatul român Constantin Moisil scria că sub acest sistem a fost condusă Capitala până la sfâșitul veacului al XVII-lea și că acest organism local se îngrijea de acte de administrație orășenească, el având dreptul de a confirma, prin așa numitele cărți ale orașului, toate vânzările și achizițiile de imobile, delimitările și schimburile de proprietăți.
Odată cu instaurarea epocii fanariote (1711), vechea formă de organizare administrativă a fost înlocuită de marea vornicie a poliției, secondată de agie sau poliția orășenească, ceea ce a produs, natural, estomparea autonomiei comunale atât timp cât marele vornic al poliției era numit de domnitor, iar norodul nu avea niciun cuvânt de spus. Lucrurile aveau să se schimbe, însă, radical, după introducerea, sub protectoratul rusesc, a Regulamentului Organic (1831), unul dintre capitolele acestei legi organice cvasi-constituționale vizând reforma administrației centrale, respectiv înlocuirea marii vornicii cu un Sfat Orășenesc ales exclusiv de cetățeni. De altfel, modelul avea să fie implementat și în celelalte orașe ale Munteniei, pe baza așa numitului Regulament pentru sfaturile orășenești dupre orașele prințipatului Valahii. În Anexa 2 a Regulamentului Organic erau înșiruite normele privind modalitatea prin care se fac alegerile pentru noul sfat orășenesc, atribuțiunile acestuia și metoda de administrare a averii orașului.
Prin urmare, Sfatul Orășenesc al Bucureștilor includea cinci mădulari ai sfatului (membri), dintre care unul fiind prezident, iar altul casier. Alegerea Sfatului se făcea anual, la fiecare început de toamnă, evident componența acestui organism fiind decisă de obște. Apropo de obște, aceasta avea drept de a alege toți locuitorii de lege creștinească, în vârstă de la 25 de ani în sus, obligatoriu posesori ai unui acaret nemișcător în valoare de 5.000 de lei. Străinii puteau vota doar dacă dovedeau că locuiesc în București de minimum 2 ani, că plătesc o chirie de minimum 300 de lei și dădeau în scris că se supun tuturor îndatoririlor orășenești.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic