În 1688, stolnicul Constantin Cantacuzino înființează la București, sub zidurile Mănăstirii Sf.Sava, așezământ monahal închinat Bisericii Învierii din Ierusalim, “Școala de la Sfântul Sava” sau “Școala înaltei Societăți”. Șase ani mai târziu, nepotului lui Cantacuzino, domnitorul Constantin Brâncoveanu, transformă școala în “Academia Princiară de la Sf. Sava” (Academia Domnească), întârind astfel prestigiul primei forme valahe de învățământ superior.
Clădirea Academiei va cunoaște un prim proces de reconstrucție în 1709, tot sub domnitorul martir și sfânt Constantin Brâncoveanu, proces de reamenajare întâlnit ulterior și pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, respectiv Ion Caragea. La începutul Secolului XIX, Vodă Caragea, sprijinit de cărturarul ardelean Gheorghe Lazăr, schimbă forma de organizare și decide înființarea “Școlii Naționale Sfântul Sava”, precum și introducerea limbii române în studiul elevilor. “Universitatea din București” va fi înființată în 1864, printr-un decret semnat de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii Principatelor Române. În tot acest timp se intensifică lucrările la ridicarea noii locaţii, o clădire concepută în manieră neoclasică, realizată după schițele arhitectului Alexandru Orăscu. În 1869, Palatul Universității din Capitală este gata, iar studenții pot începe cursurile în “casă nouă”. Gheorghe Crutzescu scrie că, în acea perioadă, Universitatea, alături de turnul Colţei, era “singurul loc demn de văzut în Bucureşti. Împrejurul ei, în faţa ei, din nenorocire, erau numai şandramale şi bălării. La 1870, locul din faţa Universităţii tot sălbatic şi neîngrijit rămăsese. Ce e drept, se plantaseră câţiva pomi de o parte şi de alta dar, nestropiţi se vede, se uscau, unul după altul”. Totodată, citându-l pe Frederic Dame (ziarist francez, fondatorul primului mare jurnal de limbă franceză din București, “La Roumanie”) aflăm de la același autor al lucrării “Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi” că, “în 1872, în faţa Universităţii, între str. Colţei şi str. Academiei, era un câmp deschis; în mijlocul câmpului, un fel de acoperiş din scânduri, aproape lipit pământului, arăta locul unde fusese biserica Sf. Sava; la stânga, proptite de zidul grădinei prinţului Suţu, două căsuţe ţărăneşti, în faţa cărora femeile veneau seara să stea de vorbă, torcând, pe când găinile ciuguleau împrejurul lor şi o bivoliţă păştea, liniştit, iarba înaltă. La dreapta, creştea porumbul”.
Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic