AcasăUtileBucurești coolTuralSala Palatului, o moştenire fericită

Sala Palatului, o moştenire fericită

Despre Sala Palatului putem spune, fără a exagera, că este centrul tuturor evenimentelor importante din trecutul şi prezentul acestei ţări. Ca multe alte clădiri din Bucureşti construite pe vremea regimului comunist, înfăţişarea acesteia duce spre multe altele din Moscova. Însă, credeţi-ne, nu există un loc mai modern care să găzduiască o varietate atât de mare de evenimente. Forfota continuă de la Sala Palatului, unde spectacolele se succed ameţitor, unde mii de spectatori trăiesc emoţii de nedescris, întregesc tabloul unei capitale vii, mereu ancorată în viaţa culturală de rang european.

Impunătoarea clădire a Sălii Palatului, construită în continuarea fostului Palat Regal (în prezent Muzeul de Artă al României) a fost inaugurată în 1960. A fost ridicată în mijlocul complexului de locuinţe colective din Piaţa Palatului, ansamblu pentru care s-au demolat atunci bisericile Brezoianu, Stejarului şi Calvină, construite în secolele XVII-XVIII. Doar Biserica Kretzulescu a rămas şi chiar a avut norocul de a fi pusă bine în valoare. Din cronicile vremii reiese că arhitectul-cheie al edificiului a fost Tiberiu Ricci, coordonat de arhitectul şef de atunci al Capitalei, Horia Maicu. Capacitatea iniţială a Sălii Palatului a fost de 3000 de locuri, însă lui Ceauşescu i s-a părut prea puţin şi, în 1982, l-a chemat pe unul dintre arhitecţii care au participat la proiect, Romeo Belea, cerându-i: “«Mi-o faci de 4.000!». Am acceptat. Când a fost gata, le-a plăcut la amândoi şi mi-a zis: «Fă-o de 5.000!». În zece luni a fost gata!”.

Într-adevăr, Sala Palatului este un mastodont, e ca un mini cartier al culturii, deţinând nu mai puţin de 6 săli. Cea mai spaţioasă dintre acestea, denumită Sala Mare, are o capacitate de peste 4000 de locuri şi este construită în formă de amfiteatru. Este preferata multor staruri naţionale şi internaţionale pentru că acustica sălii este una deosebită, iar facilităţile tehnice sunt de o calitate superioară. Aici ar trebui să menţionăm neapărat că Sala Mare dispune de un sistem performant de traducere simultană  în şase limbi străine. Următoarea ca mărime este Sala Luterană, spaţiu destinat activităţilor expoziţionale. În formă rectangulară şi situată în imediata apropiere a principalelor porţi de acces, Sala Luterană uimeşte atât prin eleganţa conferită de colonadele şi pardoseala de marmură roşie, cât şi prin sistemul de iluminat prin intermediul unor candelabre masive. De aici se poate face legătura cu celelalte săli aflate la parterul clădirii, dar şi cu Foaierul amplasat la primul etaj. Şi acesta din urmă este de o eleganţă uimitoare dată de Aleea Colonadelor, un ansamblu de coloane din marmură roşie dispuse în jurul unui balcon central, cu o pardoseală din marmură albă. Sala Coloanelor se află la etajul 2 şi reprezintă spaţiul ideal organizării de conferinţe de mare amploare, dar şi pentru recepţii sau cocktail-uri. În concluzie, Sala Palatului găzduieşte anual aproape 200 de concerte şi zeci de expoziţii care atrag peste un milion de spectatori/vizitatori. Mereu cu o paletă de evenimente diversă, pentru toate gusturile artistice, Sala Palatului îşi continuă cu fruntea sus menirea de a aduna sub imensa sa cupolă cultura sub toate formele ei. Fapt ce aduce Bucureştiului un plus de imagine de nepreţuit.

Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic

author avatar
Andrei Coman