Faptul că Bucureştiul are un observator astronomic se datorează în primul rând lui Vasile Urseanu, un om care a iubit marea, dar mai ales cerul. Lui trebuie să-i mulţumim ori de câte ori vrem să admirăm minunile infinitului Univers, dar şi băcăuanului Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică şi fondator al primei reviste de astronomie din România, Orion (1907). Observatorul Astronomic este singurul muzeu din Bucureşti care, timp de trei zile pe săptămână, poate fi vizitat până seara târziu.
După o activitate în marina militară încununată de succese notabile (a fost organizatorul Marinei Civile, a fondat prima Societate de Navigaţie Maritimă, în calitate de comandor a condus, în 1885, o parte din flotila de război a României, etc.) amiralul Vasile Urseanu a revenit la prima sa pasiune: astronomia. După ce a fost cooptat, în 1908, de Victor Anestin în Societatea Astronomică Română „Camille Flammarion” al cărei preşedinte devine ulterior, amiralul Urseanu nu stă mult pe gânduri şi începe conturarea unui observator astronomic. Construieşte, din banii proprii, o casă pe Bulevardul Colței, actualul Bulevard Lascăr Cartagiu. Văzută din stradă, clădirea de azi de la numărul 21 nu duce cu gândul la un observator astronomic, doar cupola îţi indică faptul că de acolo te poţi înălţa cu privirea dincolo de albastrul cerului. Imobilul, construit de arhitectul I.D. Berindei între anii 1908-1910, are forma unei corăbii şi multe motive marine pe faţadă. „Marina nu se face numai pe apă. Observaţiile asupra cerului, trebuiesc făcute şi pe uscat. Studiul astrelor, a devenit o a doua mea pasiune, după marină. După cum vedeţi, mi-am construit casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în acelaşi timp, când fac observaţii cu luneta pe bolta cerească, să am senzaţia că plutesc şi pe mare!”, afirma amiralul Urseanu într-un articol semnat de Spiridon Popescu, în 1970, în revista Andromeda. Vă imaginaţi ce însemna pentru Bucureştii lui 1908 un Observator Astronomic? Foarte repede, “opera” lui Urseanu a devenit un reper pentru pasionaţii de astronomie, luneta Zeiss de 150 mm diametru și distanță focală de 2,7 metri, a treia ca mărime din țară la acea vreme, fiind punctul de atracţie. După moartea amiralului (1926), activitatea observatorului încetează brusc, luneta este demontată şi depozitată în susbsolul clădirii. Însă soţia acestuia este cea care va face în aşa fel încât munca şi pasiunea lui Vasile Urseanu să nu dispară o dată cu el. Jeanne Urseanu donează, în 1933, clădirea-corabie statului, având unica pretenţie de a păstra în memoria publică măreaţa realizare. Astfel, în incinta Observatorului se află portretul soţilor Urseanu, iar pe placa comemorativă sunt sculptate în marmură cuvintele: “După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lacaș ca să fie adăpost de arta și prilej de înălțare sufletească”. Ulterior, astronomi, academicieni, personalităţi ale statului, toţi s-au zbătut pentru reinstalarea lunetei şi deschiderea observatorului pentru public. Ceea ce s-a şi întâmplat în 1950, pentru ca în epoca anilor ’60 dotările să fie mult peste standardele vremurilor. Astăzi, Observatorul Astronomic al Capitalei a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri, având un salt fabulos în topurile realizate de turişti. Expoziţia permanentă, inaugurată în 2017, se numeşte „Descoperim împreună Universul: Expoziţie de Astronomie” şi prezintă publicului sistemul solar, cu tot ce înseamnă explorarea acestuia, galaxii, planete, stele, roiuri de stele, etc. Aşa cum vă spuneam, la Observatorul Astronomic vizitele au loc, trei zile pe săptămână, până la ora 22.00. De asemenea, echipa Observatorului sfătuieşte publicul să-şi stabilească din timp vizitele, pentru că trebuie să ţină cont de mai mulţi factori. Pe site-ul Observatorului, www. astro-urseanu.ro, există un ghid de vizitare care vă va ajuta să vă programaţi o incursiune în Univers fără impedimente. Încă un pont: dacă tot mergeţi să vedeţi stelele şi Luna, opriţi-vă neapărat în Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti, aflată în clădirea Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Într-o Sală de lectură modernă, puteţi consulta gratuit mii şi mii de publicaţii de patrimoniu. Biblioteca cuprinde lucrări din domenii variate (istorie, arheologie, antropologie, muzeologie, memorialistică, numismatică, artă, arhitectură, drept, geografie ș.a.).
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
Sursa foto: Naţional