Muzeul George Enescu este pecetea iubirii dintre marele muzician şi Maria Rosetti-Cantacuzino, o relaţie extrem de controversată dar care şi astăzi reprezintă o poveste ce atrage ca un magnet vizitatorii în Palatul Cantacuzino. Atmosfera Belle-Epoque, dar şi cronologia unei vieţi de geniu fac din Muzeul George Enescu un reper de neegalat al vieţii culturale, fiind una dintre instituţiile de anvergură naţională.
„Va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alţii”. Aceste cuvinte îi aparțin fabulosului violonist Yehudi Menuhin și descriu calitățile mentorului său, gigantul George Enescu. Aşa a fost marele Enescu şi în muzică, şi în dragoste: ABSOLUTUL. Supranumit şi „Palatul cu lei”, actualul sediu al Muzeului George Enescu a aparţinut cunoscutului om politic Gheorghe G. Cantacuzino (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator). Superbul palat care adaugă splendoare celei mai vizitate artere, Calea Victoriei, a rămas moştenire, în 1913, după moartea „Nababului”, fiului acestuia, Mihail G. Cantacuzino. Cam tot atunci, între faimosul violonist şi compozitor George Enescu și soția lui Mihail G. Cantacuzino, Maria (toți o alintau Maruca), se înfiripase o poveste de dragoste.
Dirijorul era nelipsit de la numeroasele serate găzduite de soții Cantacuzino, iar frumusețea Marucăi, coroborată cu escapadele amoroase deșănțate ale soțului acesteia, l-ar fi dat gata pe geniul muzicii clasice româneşti. Ca urmare a unui accident de circulaţie petrecut pe Valea Oltului, în 1928, soţul Marucăi moare, iar o mare parte din averea bătrânului Cantacuzino, inclusiv „Palatul cu lei”, va rămâne văduvei Maruca. Considerată cea mai frumoasă prinţesă a vremii, Maruca îşi uneşte, în 1937, destinele cu George Enescu, un mariaj care a durat până la moartea compozitorului în 1955. Pe tot parcursul căsniciei cu artistul, Maruca îi este muză. Istoricii spun că soții Enescu au ocupat ocazional, aproape deloc, câteva dependințe ale impunătoarei clădiri din centrul Capitalei. De altfel, până după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, palatul a fost închiriat, iar ulterior, după ce Enescu și soția acestuia au părăsit definitiv țara, el a intrat în proprietatea noului regim comunist, fiind donat într-un final de către Maria Cantacuzino-Enescu, obligația statului fiind aceea ca imobilul să găzduiască Muzeul Enescu. În zilele noastre, muzeul este de neratat pentru iubitorii muzicii clasice şi nu numai, activităţiile instituţiei răspunzând exigențelor unui public extrem de eterogen. Expoziţiile permanente de la toate sediile (Palatul Cantacuzino şi Casele Memoriale din Bucureşti, Sinaia şi Tescani) fac din Muzeul Enescu un obiectiv cultural de excepţie. În plus, în fiecare an, Bucureştii respiră pe acordurile marelui muzician, în luna septembrie având loc Festivalul Internaţional George Enescu, un regal al muzicii pentru întreaga lume.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic