Dacă ignori vacarmul străzilor şi îţi ridici ochii în căutare de bijuterii arhitecturale o să vezi că Bucureştii te îmbie la fiecare pas. Fie că eşti doar în trecere sau trăieşti aici, nu ai cum să nu observi că fiecare colţ respiră cultură şi istorie. Trebuie doar să te opreşti, să dai „pauză” pentru câteva minute vieţii trepidante şi să te bucuri de opulenţa şi bunul gust al vremurilor de demult.
În una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti, ridicată în perioada 1891 – 1900 de familia Elena și Petre Macca (militar de carieră şi erou al Războiului de Independenţă), îşi are sediul Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Mai este cunoscută sub numele de Casa Macca şi este aşezată pe strada Henri Coandă, la numărul 11. Puţine cuvinte există pentru a putea descrie fidel această bijuterie în stil eclectic, cu influenţe art-nouveau, plină de stucaturi, statui, picturi decorative, fier forjat, vitralii, etc. A uimit şi continuă să uimească pe toată lumea. Până să ajungă gazda arheologilor, Casa Macca a adăpostit mai întâi Muzeul Pedagogic (1913). Din nefericire, din anul 1931 va începe declinul muzeului, renunţându-se la sediul din Casa Macca şi la împărţirea colecţiilor muzeului în funcţie de specificul acestora. Apoi aici şi-a avut sediul – atribuit în timpul guvernului Iorga (1931-1932) – Muzeul Naţional de Antichităţi, iar din 1956 Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”. Monumentul istoric din centrul Capitalei păstrează toate amprentele istoriei, reprezentând, totodată, un adevărat curs de arhitectură. Niciodată renovată, trecută prin cutremure şi războaie, clădirea se încăpăţânează să reziste în ciuda problemelor de structură şi degradare vizibile. Este ca o prinţesă captivă care îşi aşteaptă salvatorul, oferind, în fiecare zi, prin frumuseţea izbitoarea, motive de a o admira. 
Clădirea are patru niveluri – subsol, parter, etaj şi un pod de 370 metri pătraţi. În curtea pietruită, rezemate de gard sau împrăştiate peste tot stau numeroase artefacte, pietre cu inscripţii greceşti sau romane. Faţada abundă în elemente baroce: frontoane deasupra ferestrelor, parapete traforate, decoraţii cu mascheroni, îngeraşi, capete de madone şi de lei, ghirlande, cochilii şi elemente heraldice. Interiorul îşi taie răsuflarea: picturi murale în compoziţii alegorice cât vezi cu ochii, lambriuri decorative, statui sau vitralii. Elena Macca a introdus pentru prima oară acest edificiu în circuitul cultural al capitalei, printr-un testament generos din anul 1896. În prezent, se duce o luptă asiduă pentru începerea unui proiect ambiţios de restaurare, atât exterioară cât şi interioară, pentru ca bucureştenii şi nu numai să poată “gusta” din eleganţa luxuriantă a începutului de secol XX. Şi să se întregească, de asemenea, imaginea unei zone extrem de bogate din punct de vedere cultural-istoric: în apropiere se mai află Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul de Artă “Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Stork” sau Muzeul Naţional “George Enescu”.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic