În inima Capitalei, nu departe de Muzeul de Artă „Frederic și Cecilia-Cuțescu Storck”, într-o casă burgheză de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, România aduce un omagiu de excepție marelui pianist Dinu Lipatti. Viața și opera geniului Lipatti, care a trăit doar 33 de ani, aproape că nu încap niciunde, însă centrul cultural care îi poartă numele reușește cu succes să imprime românilor și vizitatorilor străini iubirea pentru muzică.
Casa Artelor Dinu Lipatti, deschisă oficial la 19 martie 2018 – la exact 101 ani de la nașterea marelui pianist, este rezultatul eforturilor Primăriei Municipiului București de a cinsti memoria unuia dintre cei mai mari muzicieni ai României. Atent recondiționată, casa în care a trăit Lipatti reprezintă astăzi punctul de reper al culturii românești și redă pe deplin dimensiunea astronomică a talentului lui Dinu Lipatti. Pianul artistului, neclintit din casă, este văzut de mii și mii de vizitatori, iar expozițiile permanente precum „Dinu Lipatti – viața și opera” și „Familia Lipatti și prietenii” reprezintă o invitație de neratat.
“Mi-aduc aminte de mirarea încântată care m-a cuprins ascultând la Ateneu pe Dinu Lipatti, adolescent de 15 ani, interpretând concerto-ul de Liszt în mi bemol major. Îi descoperise adevărata lui valoare. (…) M-am dus să-l felicit. Eram cu ochii plini de lacrimi. Florica Muzicescu, maestra care îl formase, i-a spus: <<aceste lacrimi cântăresc cât toate laudele>>. El m-a privit cu o intensitate care îi depășea vârsta. De pe atunci se afirma natura talentului său. Concentrat și cântărind importanța modulațiilor, avea simțul tempo-ului, șlefuia cu minuțiozitate fațetele unei fraze muzicale până când îi desăvârșea graiul. Destinul, grăbit uneori să aprindă o flacără de geniu, a luminat o inteligență prematură și tânărul muzician a atins maturitatea la vârsta când tinerețea exuberantă caută succese și bucurii superficiale”. Aceste cuvinte înălțătoare despre Dinu Lipatti aparțin unui alt pianist de geniu, Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, în România Literară (25 decembrie 1975) . Încă de la naștere (19 martie 1917), Dinu Lipatti a fost înconjurat de muzică: tatăl Theodor Lipatti – violonist ucenic al marelui compozitor spaniol Pablo de Sarasate, mama Anna Lipatti– o pianistă desăvârșită, iar nașul de botez – George Enescu. La doar 17 ani (1934), este admis la Conservatorul din București și participă la concursul internațional de pian de la Viena unde îl cunoaște pe faimosul pianist francez Alfred Cortot. Acesta îl invită pe Lipatti să-și continue studiile la Paris. În următorii doi ani, talentul lui Dinu Lipatti uimește toată Europa (La Bruxelles, de pildă, a concertat de opt ori), Bucureștiul fiind, însă, singurul oraș european care s-a bucurat de un concert istoric susținut de doi titani ai muzicii: George Enescu, acompaniat de Dinu Lipatti. Deși conștient de dimensiunea talentului său, marele artist era extrem de modest: „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu“ (celebra pianistă Clara Haskil) . Din nefericire, parcursul glorios al lui Lipatti este secerat de leucemie. Ultimul său concert (16 septembrie 1950), de la Besancon, Franța, este omagiat și în ziua de azi prin manifestări culturale în toată Europa. „Jesus bleibt meine Freude“ din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben“, de Johann Sebastian Bach, a fost nobilul rămas bun al lui Dinu Lipatti.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
