În urmă cu peste 100 de ani, Caru’ cu bere era locul preferat al lui George Coșbuc, Octavian Goga, Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale sau Iancu Brezeanu. Astăzi, turiștii care vizitează Bucureștiul merg în mod special la Caru’ cu bere pentru a gusta, mai ales, din aroma interbelică. Și nu puține au fost situațiile în care s-au nimerit lângă vedete precum membrii trupei Rolling Stones, Demi Moore, Nicholas Cage sau prințul moștenitor al Japoniei. Cu mic, cu mare, oameni simpli sau personalități ale zilei, toți cei care trec pragul Carului cu Bere savurează Bucureștiul autentic.
Povestea restaurantului devenit important obiectiv cultural-turistic începe în 1879, când a fost deschis pentru prima dată în vechiul han Zlătari. După 20 de ani, Caru’ cu bere este mutat în strada Stavropoleos, la numărul 5, unde continuă și astăzi să atragă milioane de clienți din toate colțurile lumii. Actualul local a fost ridicat în 1898, după planurile arhitectului de origine poloneză Siegfried Kofsinski și ale arhitectului Alois Pesch. Ca o paranteză, Siegfried Kofsinski a fost adus în țară de profesorul J. Schultz pentru lucrările de la Castelul Peleș. Revenind la construcția celebrului restaurant, acesta este rezultatul relației de prietenie a arhitectului polonez cu frații Mircea, originari din Transilvania, care doreau să construiască în București o berărie în spirit austriac. Imobilul construit de Siegfried Kofsinski a devenit repede insolit și fascinant, prin stilul neogotic, atât de neobișnuit în București, dar mai ales în zona Stravopoleos unde predomina stilul tradițional. Imaginați-vă cât de ușor se evidenția și ce curiozitate stârnea atunci Caru’ cu bere, în condițiile în care era înconjurat de clădiri monumentale care impuneau o anumită „ținută” precum CEC-ul, Muzeul Național de Istorie a României, Palatul Băncii Naționale și Bisericile Zlătari sau Stravopoleos.
Creația polonezului Siegfried Kofsinski, puternic influențată de modelul celor din imperiul austro-ungar, se remarcă prin fațada asimetrică, “marcată de un turn consolă cu acoperișul în fleșă și prin detalii cu elemente decorative gotice (pinacluri, fleuroane, ancadramente, traforuri) gradate pe verticală și încununate cu nișa centrală de la nivelul acoperișului unde este amplasată statuia emblematică a imobilului reprezentând o hangiță”. Ulterior, în 1924, Caru’ cu bere este extins până la strada Lipscani, păstrându-se elementele decorative folosite și la primul corp de clădire. Dacă la exterior regăsim stilul neogotic, la interior întâlnim și decorații care pot fi încadrate în „Arta 1900”: mobilier, lambriuri de lemn, picturi murale cu trasee vegetale. Cele trei vitrine generoase ale fațadei din Stravopoleos sunt împodobite în partea de sus cu vitralii ce înfățișează naturi statice cu fructe, păsări, vânat, vase, pictate în culori pastelate pe o sticlă de culoare gălbuie. Belșugul, voioșia și buna dispoziția locului sunt marcate prin două scene aflate pe peretele din stânga intrării în berărie. Prima înfățișează un alai de curteni, însoțind veseli pe regele lor, care merge călare și ține în mâna dreaptă o cană mare cu bere. A doua compoziție redă o scenă statică. Două cupluri stau la o masă, pe o terasă, având în față halbe cu bere. Aceste scene se repetă iar și iar, în fiecare zi, restaurantul fiind într-o continuă forfotă. Aici sunt, spun gazdele, cei mai buni mici din București, cel mai bun ciolan cu varză și cei mai buni crenwurști cu hrean. Nu trebuie să ne credeți pe cuvânt, mergeți și aflați de ce Caru’ cu bere susține că pune sufleul Bucureștiului pe masă.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
