Pe 2 decembrie 1950, la Geneva, marele pianist roman Dinu Lipatti se stingea din viata, la doar 33 de ani. Boala de care suferea (Limfomul Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic) l-a urmarit neincetat in ultima parte a vietii. La fel si comunistii, o alta forma de cancer, care i-au arestat, condamnat si jefuit mama, dornica sa ajunga in Elvetia la fiul ei, grav bolnav si in mari nevoi financiare. In septembrie 1950, cu ultimele sale puteri, Dinu Lipatti sustine un recital memorabil, la Besançon, in Franta. Gabrielle Dubois Ferriere remarcand ca l-am ascultat la Besançon, unde am trait un miracol. Boala il facuse angelic si dadea o dimensiune parca ireala muzicii pe care o interpreta. Apoi, inevitabil, pianistul cu „degete de fier in manusi de catifea”, va trece in lumea celor drepti. Viata lui Dinu Lipatti a fost scurta, dar intensa. Bunicul lui, Costache Athanasiu Lipatti, a fost bancher si latifundiar. Mama, Ana Lipatti, nascuta Racoviceanu, o talentata pianista, iar tatal, Theodor Lipatti, diplomat, la randu-i cochetand cu muzica, fiind indragostit de vioara. Si, bineinteles, de Ana Racoviceanu, pe care a luat-o de sotie abia dupa ce jumatatea cu acte a incetat din viata. Theodor Lipatti a decis sa oficializeze relatia cu mama lui Dinu in 1921, rugandu-l pe marele George Enescu sa-i fie nas de botez micutului, care avea deja 4 ani, acesta fiind primul prilej cand drumurile celor doua genii s-au intersectat. Daca am fi malitiosi, am spune ca bifurcatia s-a reprodus mai tarziu, cand iubirea vietii lui Enescu (Marunca Cantacuzino) a facut o pasiune (a cata?!) pentru junele Lipatti. Cert e ca Enescu si Lipatti se vor mai intersecta de multe ori in activitatea concertistica. „Copilul minune al pianului” va debuta la 5 ani, la Ateneu, interpretand piese compozitie proprie. Va studia cu Jora (in particular), cu Musicescu (la Conservator), Cortot, Dukas, Boulanger si Munch (la Paris). Consacrarea are loc in 1930, la Opera Romana, apoi primul recital la Paris, in primavara lui 1935. Lumea occidentala il va cunoaste si-l va aprecia enorm. Dupa razboi afla ca sufera de leucemie si incepe tratamentele cu cortizon. La 16 septembrie 1950 sustine ultimul recital, la Besançon. In mai putin de trei luni, la Geneva, Lipatti va trece in nefiinta (se spune ca a inchis ochii avand in mana partitura Quartetului in Fa minor de Beethoven), iar lumea, intreaga lume, va pierde un artist desavarsit, un pianist genial.
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic