Roverul Perseverance a făcut NASA de râs. N-a reuşit să colecteze o bucată de rocă de pe Marte, prima dintre cele aproximativ 30 de mostre care vor fi aduse pe Pământ în câţiva ani pentru a fi analizate.
Agenţia spaţială americană publicase anterior în cursul zilei fotografii care arată clar, lângă umbra vehiculului, o mică movilă cu o gaură în centru – prima săpată de robot pe Planeta Roşie.
„A început prelevarea de probe”, a scris pe Twitter Thomas Zurbuchen, directorul departamentului ştiinţific al agenţiei spaţiale americane.
De ce a eşuat Perseverance?
Testul de forare de vineri trebuie acum studiat în detaliu pentru a determina ce nu a mers bine înainte ca echipa să poată programa următoarea încercare de colectare de probe.
”Acesta nu este rezultatul la care ne aşteptam, există întotdeauna un risc atunci când ne lansăm într-o explorare fără precedent'”, a declarat Zurbuchen într-un comunicat.
Există semne de viaţă pe Marte? Cel puţin asta caută roverul Perseverance. Mai exact, cercetează după urme de viaţă microbiană fosilizate în roci, dar şi de a înţelege mai bine geologia marţiană şi clima planetei.
Când vor fi aduse eșantioanele pe Pământ
NASA plănuieşte o misiune care să aducă eşantioanele pe Pământ în anii 2030 pentru a fi analizate cu instrumente mult mai sofisticate decât cele care pot fi duse pe Marte în prezent.
Dezvoltarea şi construcţia roverului a costat aproximativ 2,5 miliarde de dolari şi a durat opt ani.
Misiunea a decolat din Florida în urmă cu aproape un an. Modulul, care are dimensiunile unui SUV mare, a aterizat la 18 februarie în craterul Jezero, despre care oamenii de ştiinţă cred că a găzduit un lac adânc acum 3,5 miliarde de ani, un mediu care ar fi putut crea condiţiile necesare pentru viaţa extraterestră.