Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei cripto FTX, considerat un adevărat „rege” al criptomonedelor, a fost găsit vinovat pentru toate cele șapte capete de acuzare. El riscă până la 110 ani de închisoare.
A fost acuzat de fraudă, conspiraţie criminală şi spălare de bani.
S-a folosit de fondurile clienţilor
După mai puţin de cinci ore de deliberare, juriul l-a găsit vinovat de utilizarea, fără ştirea lor, a fondurilor depuse de clienţii platformei sale de schimb de criptomonede FTX, care a dat faliment în noiembrie 2022.
Banii au alimentat tranzacţiile şi investiţiile riscante ale companiei sale de investiţii, Alameda Research, ale cărei împrumuturi de la platformă au ajuns până la aproximativ 14 miliarde de dolari.
Şi iubita l-a trădat
A fost un succes pentru procuratură, care l-a îngropat pe „SBF” sub milioane de documente, multe dintre ele acuzatoare, precum şi sub mărturia a trei dintre foştii săi apropiaţi, inclusiv a fostei sale iubite.
„Cine deţinea controlul? Aceasta este întrebarea”, a declarat procurorul general adjunct Nicolas Roos la audierea de miercuri. „A fost o singură persoană: acuzatul”.