Războaiele nucleare pot fi câștigate. Cu inteligența artificială!

Întrebarea privind modul în care se pot utiliza în mod selectiv tehnologiile emergente – cum ar fi inteligența artificială (IA) și învățarea automată –  persistă într-o perioadă în care progresul tehnologic avansează rapid.

În epoca modernă, ascensiunea inteligenței artificiale a dat peste cap în mod iremediabil calculele stabilite de proiecție și influență a puterii.

În mod similar, IA a fost încorporată în domeniul tehnologiei militare. Și servește drept pilon crucial pentru ordinea globală și, totodată, semnalează sfârșitul surselor tradiționale de putere.

Prin urmare, Statele Unite, Rusia, China, Franța și India se numără printre marile puteri geopolitice care explorează și implementează cu fervoare tehnologiile de inteligență artificială în complexul militar.

Sistemele de rachete și platformele de sateliți cu IA au capacitatea de a vizualiza, urmări și executa cu succes lovituri de precizie asupra țintelor vizate.

Tehnologia  inteligenței artificiale în sine nu posedă nici bunătate, nici răutate intrinsecă; mai degrabă, modul în care este aplicată în sistemele de armament nuclear determină dacă întărește sau slăbește descurajarea.

Să luăm, de exemplu, IA în contextul jocurilor de război. Deoarece nu a mai existat niciodată o conflagrație nucleară, toate teoriile despre modul în care dinamica escaladării ar putea să se desfășoare într-un scenariu de criză sau în timp de război rămân netestate în domeniul strategiei nucleare.

Pentru a simula evoluția unui conflict sau a unei crize nucleare, ar trebui ca datele să fie introduse într-un sistem de inteligență artificială, ceea ce ar fi o sarcină dificilă.

Cu toate acestea, beneficiile IA depășesc limitele jocurilor de război. În fiecare aspect al arhitecturilor complexe de descurajare, mai ales având în vedere potențialul său de a îmbunătăți semnificativ capacitățile ISR (informații, supraveghere și recunoaștere).

Încorporarea IA în sistemele de arme nucleare are potențialul de a îmbunătăți precizia, timpii de răspuns și eficacitatea sistemelor strategice atât ofensive, cât și defensive. Efectele legate de stabilitatea strategică ar putea lua o turnură pozitivă sau negativă.

Integrarea inteligenței artificiale, a învățării automate și a analizei de date mari poate îmbunătăți în mod dramatic capacitatea armatelor de a localiza, urmări, ținti și distruge forțele de amenințare nucleară ale rivalilor – în special submarinele înarmate nuclear și forțele mobile de rachete – fără a fi nevoie să desfășoare arme nucleare.

Pe scurt, capacitățile pe care IA le-ar putea îmbunătăți (arme cibernetice, drone, rachete de lovitură de precizie și arme hipersonice), împreună cu cele pe care le-ar putea permite (informații, supraveghere și recunoaștere, recunoaștere automată a țintelor și platforme de senzori autonomi), ar putea face ca vânătoarea de arsenale nucleare mobile să fie mai rapidă, mai ieftină și mai eficientă decât înainte.

În prezent, se crede că este posibil ca un atac cibernetic (de exemplu, spoofing, hacking, manipulare și bruiaj digital) să se infiltreze într-un sistem de arme nucleare, să amenințe integritatea comunicațiilor sale și, în cele din urmă (și posibil fără ca ținta să știe), să obțină controlul sistemelor de comandă.

Pe de o parte, viitoarele instrumente de sprijin pentru comandă și control completate de inteligența artificială pot depăși multe dintre deficiențele inerente procesului de luare a deciziilor strategice umane în timp de război.

Pe de altă parte, sistemele de inteligență artificială care permit comandanților să prevadă potențiala producție, punere în funcțiune, desfășurare și, în cele din urmă, lansare a armelor nucleare de către adversari vor conduce probabil la un comportament și rezultate imprevizibile ale sistemului, care în situații extreme ar putea submina stabilitatea primei lovituri – premisa distrugerii reciproce asigurate – făcând ca războaiele nucleare să poată fi câștigate.