Cauta

Oamenii de ştiinţă au descoperit locul perfect din spaţiu care să adopte populaţia Terrei! S-ar putea întâmpla peste 15 ani

pamant

Oamenii de ştiinţă au găsit locul perfect din spaţiu care să adopte populaţia Terrei! S-ar putea întâmpla peste 15 ani

Deşi, de zeci de ani, se tot vorbeşte că omenirea s-ar putea muta pe Marte, după ce epuizează resursele de pe Pământ, iată că astronomii au venit cu o soluţie-surpriză.

Cea mai probabilă variantă de supravieţuire pentru specia umană ar putea s-o reprezintă migrarea către un asteroid care ar urma să plutească în jurul lui Ceres. Aceasta este o planetă pitică aflată în centura de asteroizi.

Clasificarea lui Ceres a fost schimbată de mai multe ori. După descoperirea sa, Ceres a fost considerat planetă, dar după aceea a fost reclasificat ca asteroid, rămânând așa peste 150 de ani.

Astrofizicianul Pekka Janhunen, din Helsinki, susţine că varianta pare plauzibilă, întrucât aceşti asteroizi artificiali, care ar urma să fie construiţi de om, ar putea susţine viaţa a 50.000 de persoane. Toată această migrare ar urma să se întâmple în maximum 15 ani.

Oamenii de știință au descoperit planete „superlocuibile”

Geobiologul Dirk Schulze-Makuch de la Washington State University (WSU) a coordonat un studiu publicat luna trecută în revista Astrobiology.

Lucrarea identifică două duzini de exoplanete (planete din afara Sistemului Solar) care pot fi lumi „superlocuibile”, mai favorabile vieții decât a noastră.

În loc să se concentreze pe clone ale Pământului, cercetătorii au căutat planete mai masive decât a noastră.

Este de așteptat ca una care are masa de 1,5 ori mai mare decât Pământul să rețină căldura interioară de la descompunerea radioactivă și să aibă și o gravitație mai mare, care să rețină atmosfera o perioadă mai mare de timp”, au confirmat oamenii de ştiinţă.

Ultimele stiri

  • Preș în fața lui Trump. Începutul secolului umilinței Europei
  • Prețurile la întreținere, record în București: facturile trec de 1.000 de lei pe lună
  • Exploziile Nord Stream sunt legate de armata ucraineană, dar nimănui nu-i pasă
  • Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat, după o căsnicie de peste două decenii
  • Bolojan dinamitează și ultimul bastion al agriculturii. Undă verde pentru invazia muncitorilor străini
  • Putin nu este interesat de pace. Cum rămâne cu economia Rusiei?
  • „Pedofilule, mută-te la Moscova!”. Cultura „cancel” este vie și sănătoasă în Ucraina
  • A mai apărut un nume! Pe cine ar vrea, de fapt, Nicușor Dan la șefia SRI!
  • ȘOC pe Insula Iubirii – lacrimi, săruturi ratate și demolări emoționale live
  • Nicușor poate face istorie. Dar el vrea să facă usereală
  • Exit mobile version