Oamenii de ştiinţă au proiectat mai multe scenarii pentru eventualitatea în care Pământul va fi ameninţat de Apocalipsă!
Chiar dacă pare un orizont de timp foarte greu de imaginat, peste un miliard de ani, Soarele va deveni atât de fierbinte încât toate oceanele planetei noastre se vor evapora.
Deci, nu va mai fi viaţă pe Terra.
O stea poate salva Pământul
Salvarea noastră ar putea fi o stea care trece prin apropierea sistemului solar. Aceasta ar putea să salveze Pământul de un scenariu apocaliptic. Șansele sunt foarte mici, dar, cel puțin teoretic, există.
Cercetătorii au făcut nu mai puțin de 12.000 de simulări pentru a cerceta această ipoteză, conform spotmedia.ro. Concluzia este că sistemul nostru solar este extraordinar de stabil. În 92% dintre cazuri, acesta va rămâne aproape intact, chiar dacă o stea trece prin apropierea sa.
Cercetările au arătat că există această șansă: în scenariu steaua pasageră ar atrage planeta noastră și ar salva-o de la dezastru. Însă e vorba despre o posibilitate aproape infimă.
Ce planetă mai poate schimba orbita Pământului?
Într-una dintre simulări, Pământul a intrat pe o orbită mai depărtată decât cea a planetei pitice Pluto, care este cu doar 10% mai rece decât orbita actuală a Pământului.
Vestea proastă e că, în scenariile în care orbita Pământului a fost modificată de o altă stea, planeta noastră a ajuns să se lovească de Lună sau de Venus.
va fi un cer nou si un pamant nou.
la Tatal Ceresc nu e cu presupuneri si simulari, ci cu certitudini.
iar de Ziua cea Mare stie doar Tatal.
lasati tâmpeniile si plecati-va genunchii si inimile ca sa ne fie bine.
Apocalipsa (relevarea adevarului) o traim acum .
Apocalipsa (relevarea adevarului) o traim acum .