AcasăTEHNOLOGIEO firmă din Israel promite că va încărca mașinile electrice în 5...

O firmă din Israel promite că va încărca mașinile electrice în 5 minute

Specializat în încărcare ultra-rapidă,  start-up-ul StoreDot, cu sediul în Herzliya lângă Tel Aviv, a dezvoltat o primă generație de baterii litiu-ion care se încarcă complet în cinci minute, indiferent de capacitatea vehiculului.

“Nu vă veți mai teme să vă găsiți blocați pe autostradă fără energie electrică, așa cum se întâmplă în prezent”, spune Doron Myersdorf, CEO al StoreDot, pentru care timpul de încărcare redus este esențial pentru depășirea “reticenței la mașinile electrice”.  Compania – care și-a testat mai întâi bateriile pe telefoane, drone și scutere, înainte de a le folosi pe  vehicule electrice – are patru investitori principali: gigantul coreean Samsung, producătorul auto german Daimler, grupul petrolier britanic BP și producătorul japonez de electronice TDK. StoreDot asamblează meticulos aproximativ o sută de acumulatori pe săptămână destinați producătorilor parteneri și posibililor colaboratori pentru a le prezenta tehnologia, notează AFP. Echipa lucrează deja la a doua generație de baterii, care este mai ieftină. „Bateria va costa în jur de 100 USD pe kilowatt-oră, care este prețul unei baterii litiu-ion tradiționale. Înlocuind în special grafitul anodului bateriei cu siliciu, devine posibilă încărcarea bateriilor litiu-ion în cinci minute, în timp ce înainte această perioadă de timp era  considerată imposibilă. Capacitatea unei baterii variază, în funcție de model, între 15kWh și mai mult de 100kWh”, a explicat Myersdorf, proprietarul unui doctorat în inginerie industrială la Technion, un mare institut științific israelian situat în Haifa. În 2019, americanul John Goodenough, britanicul Stanley Whittingham și japoneza Akira Yoshino au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru dezvoltarea bateriilor litiu-ion,  prezente astăzi în multe tehnologii de zi cu zi. Pentru Eric Esperance, specialist în sectorul auto la cabinetul Roland Berger din Paris, încărcarea ultra-rapidă este cu siguranță o „revoluție”, dar va fi necesară adaptarea stațiilor de încărcare înainte de orice ultilizare a publicului larg. Drumul pare lung: mașinile electrice sunt foarte scumpe și au reprezentat doar 2,6% din vânzări în 2019, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
295 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger