AcasăTEHNOLOGIELupul paznic la oi. Cum vor supraveghea giganții tehnologiei inteligența artificială?

Lupul paznic la oi. Cum vor supraveghea giganții tehnologiei inteligența artificială?

Viteza cu care se dezvoltă IA implică dificultăți în a controla pericolele acestei tehnologii

Cel de-al doilea „summit” mondial privind inteligența artificială (IA) s-a încheiat miercuri, la Seul, cu un angajament colectiv de a controla pericolele acestei tehnologii, dar  viteza cu care se dezvoltă implică multe dificultăți.

În cadrul evenimentului, organizat în comun de Coreea de Sud și de Regatul Unit, liderii industriei, de la Samsung Electronics la Google și OpenAI, creatorul ChatGPT,  și-au codificat angajamentele într-un document intitulat „Seoul AI Business Pledge”.

În același timp, peste o duzină de țări, printre care Statele Unite și Franța, au convenit să colaboreze pentru a combate amenințările reprezentate de inteligența artificială avansată, în special „riscurile grave”, potrivit AFP.

Aceste riscuri ar putea include un sistem de inteligență artificială care să ajute „actorii nestatali să avanseze în dezvoltarea, producția, achiziționarea sau utilizarea de arme chimice sau biologice” sau care să fie capabil „să se sustragă supravegherii umane, inclusiv prin eludarea garanțiilor, manipulare și înșelăciune sau prin replicare și adaptare autonome”.

Cu o zi înainte, șaisprezece dintre cei mai mari actori tech semnaseră deja un acord pentru a garanta siguranța inteligenței artificiale, pornind de la consensul obținut la primul „summit” mondial pe această temă, în 2023, la Bletchley Park (Marea Britanie).

Aceștia au promis, în special, să definească riscurile „considerate intolerabile” și ce vor face companiile pentru a le preveni. Semnatarii s-au angajat, de asemenea, „să nu dezvolte sau să implementeze un model sau un sistem” ale cărui riscuri s-ar dovedi prea greu de controlat.

„Cred că este o problemă foarte, foarte mare”

Experții spun însă că este dificil pentru autoritățile de reglementare să înțeleagă și să gestioneze IA, având în vedere viteza fulminantă cu care se dezvoltă.

„Cred că este o problemă foarte, foarte mare”, avertizează Markus Anderljung de la Centrul pentru guvernanța IA, o organizație de cercetare cu sediul în Oxford.

„Inteligența artificială va fi una dintre cele mai mari provocări cu care se vor confrunta guvernele din întreaga lume în următoarele două decenii. Lumea va trebui să dezvolte un fel de înțelegere comună a riscurilor asociate cu cele mai avansate modele generale.”

Pentru Michelle Donelan, secretar de stat britanic pentru știință, inovare și tehnologie, „pe măsură ce ritmul de dezvoltare a IA se accelerează, trebuie să ne punem la punct  dacă vrem să controlăm riscurile”.

Dar este  greu de presupus că  Big Tech va fi de acord să supravegheze  taman ce a inventat. Sunt prea mulți bani în joc.

Succesul fulminant al ChatGPT, la scurt timp după lansarea sa în 2022, a declanșat o avalanșă în domeniul IA generativă, companiile de tehnologie din întreaga lume investind  miliarde de dolari în dezvoltarea propriilor modele.

Pot produce text, fotografii, sunet și chiar imagini video din simple comenzi. Inteligența artificială este în plin boom și nu se va opri din cauza pericolelor. În fond, nu există afaceri fără riscuri mai ales când profiturile sunt uriașe.

author avatar
Radu Jacotă Redactor