A sosit şi marele moment. Miliardarul Richard Branson a decolat în spaţiu cu Virgin Galactic. Este o călătorie istorică, iar mizele ei, dincolo de progresul tehnologic, sunt deopotrivă economice.
Se dă startul turismului spațial. Opt oameni iau parte la această misiune pe care întreaga omenire o poate urmări în direct.
Virgin Galactic va avea o transmisiune în direct a misiunii pe care o puteți urmări LIVE. Richard Branson a ajuns la aerodromul de unde va decola spre spațiu pe bicicletă și s-a întâlnit cu colegii de călătorie.
Cine merge cu Branson în spaţiu?
La bordul avionului spațial suborbital se va afla pentru prima dată un efectiv complet: doi piloți, trei angajați ai Virgin Galactic și Richard Branson. Naveta va ajunge puțin sub linia Kármán, marca de altitudine de 100 de kilometri pe care mulți cercetători o consideră limita de la care începe spațiul.
În vârstă de 70 de ani, cel care deține Virgin Galactic, și care a investit Richard Branson va fi astronautului 001. Inițial lansarea era programată pentru ora 16, ora României, dar a fost amânată cu o oră și jumătate din cauza condițiilor atmosferice de la locul de lansare.
80 km deasupra Pământului
Din momentul în care nava părăsește solul și până în momentul în care nava aterizează din nou pe el, călătoria lui Richard Branson la bordul VSS Unity de la Virgin Galactic ar trebui să dureze ceva mai mult de o oră.
Spre deosebire de călătoriile spațiale tradiționale, în care astronauții înconjoară Pământul și plutesc în spațiu mai multe zile, zborurile Virgin Galactic sunt scurte, de tip „sus-jos”. Însă aeronava spațială va merge la peste 80 de kilometri deasupra Pământului, altitudine pe care guvernul american o consideră că este limita spațiului cosmic.