Franța și Marea Britanie ar trebui să încheie un acord pentru a menține în viață legătura prin Tunelul Canalului Mânecii.
Când premierului britanic Lord Palmerston i s-a arătat în 1858 un proiect pentru un tunel care leagă Marea Britanie de Franța, el ar fi răspuns: „De ce să scurtăm o distanță pe care deja o considerăm prea scurtă?” Acest sentiment trăiește mai mult de 160 de ani mai târziu, din lipsa de interes a Regatului Unit față de dificultățile financiare ale Eurostar și chiar indignarea totală față de gândul de a ajuta la reducerea pierderilor o companie deținută în mod tehnic de statul francez. Cu o mulțime de promisiuni post-Brexit la înălțime, Boris Johnson și aliații săi conservatori sunt mai interesați de proiecte care vor „ridica nivelul” părților subdezvoltate ale țării, nu de Eurostar. Johnson și președintele francez Emmanuel Macron nu sunt în mod clar pe aceeași linie, Marea Britanie și-a vândut pachetul Eurostar în 2015 și taxează accesul feroviar și la rate de trei ori mai mari pe kilometru decât în partea franceză. Cauza imediată a suferinței operatorului este clară. Pandemia Covid-19 a oprit călătoriile transfrontaliere. Numărul de pasageri al Eurostar a scăzut 95%, cu doar două călătorii zilnice, comparativ cu 50 înainte de criza sanitară.
Cu toate acestea, chiar dacă Marea Britanie și Franța au aruncat linii de salvare companiilor aeriene – British Airways, IAG SA și Air France – Eurostar nu a primit o astfel de generozitate. Problema este structura sa de proprietate. Britanicii văd Eurostar ca pe o afacere franceză, având în vedere că SNCF, compania feroviară de stat, deține 55%. Francezii îl văd ca pe o firmă cu sediul în Marea Britanie care rulează pe o bucată de cale ferată de mare viteză deținută de britanici. Asta a lăsat Eurostar să împrumute bani, să-și împrumute personalul, să reducă costurile și să consume 210 milioane de euro din fonduri de la acționari. Atât Regatul Unit cât și Uniunea Europeană vor să fie lideri climatici, așa că de oferă unui serviciu de tren un tratament mai slab decât industria companiilor aeriene cu emisii mari?, se întreabă analiștii de la Bloomberg. Chiar și pentru un „railopoly” precum Eurostar, sprijinul financiar contează. Dacă operatorul se confruntă cu această criză, nimeni nu se așteaptă ca rutele feroviare să revină la nivelurile pre-pandemice timp de cel puțin câțiva ani.
