AcasăTEHNOLOGIECum va arăta iPhone-ul viitorului: pliabil. Apple iPhone Fold și iPhone Flip,...

Cum va arăta iPhone-ul viitorului: pliabil. Apple iPhone Fold și iPhone Flip, noile telefoane SF

iphone pliabilCum va arăta iPhone-ul viitorului: pliabil. Apple iPhone Fold și iPhone Flip, noile telefoane SF

Apple încearcă să revoluţioneze piaţa telefoanelor şi vine cu idei tot mai SF. Deşi nu este un concept tocmai nou, cel al mobilelor pliabile, brandul american încearcă să fie original. De aceea pregăteşte, în secret, două modele: Apple iPhone Fold și iPhone Flip.

Apple a înregistrat până acum o mulțime de brevete care descriu smartphone-uri pliabile. Nu ar fi neapărat o surpriză ca gigantul american să lanseze astfel de terminale, mai ales că Samsung și companii chineze precum Xiaomi și Huawei domină piața când vine vorba de astfel de telefoane.

iPhone Flip, primul model pliabil lansat de Apple

Apple ar putea lansa în 2023 primul său dispozitiv pliabil, cu design „clamshell”. Acesta ar putea fi numit iPhone Flip și ar concura, desigur, cu alternative precum Galaxy Z Flip de la Samsung sau Motorola RAZR.

Unul dintre obiectivele telefoanelor pliabile de la Apple pare să fie însă reducerea dimensiunilor dispozitivelor atunci când sunt pliate. Astfel, Apple ia în considerare colaborarea cu LG pe acest segment de piață, pentru dezvoltarea unor ecrane integrate cumva mai bine în carcasă, scriu cei de la go4it.ro.

Astfel, iPhone Flip ar putea oferi și o ramă mai mică în jurul ecranului. Desigur, știm deja că LG a anunțat pentru 2023 tehnologia Real Folding Window, care ar permite o rezistență crescută ecranelor pliabile, cât și eliminarea aproape complet a cutei în zona în care ecranul se îndoaie.

Samsung Display lucrează cu Apple

Din primele informaţii, se pare că Samsung Display va fi producătorul și distribuitorul de panouri OLED pentru Apple. Deja se află în teste un display de 8 inch în diagonală, iar începând din 2023 Samsung ar trebui să livreze companiei americane între 15 și 20 de milioane de unități.

Existau zvonuri mai vechi care sugerau că Apple ar putea înlocui iPad Mini cu un iPhone pliabil pe format similar cu Galaxy Fold. Având în vedere că iPad Mini tocmai a primit un upgrade, peste 2-3 ani nu ar fi ieșită din comun o nouă schimbare pentru această gamă de dispozitive.

author avatar
Andrei Ștefan
407 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger