Sociologii avertizează în continuare că roboții și inteligența artificială ar putea domina economia globală în decurs de o generație și astfel ar scoate practic din uz întreaga rasă umană.
Până atunci, dacă asta se va întâmpla, oamenii trebuie să „supraviețuiască” tranziției şi să înveţe să comunice cu Inteligenţa Artificială.
Roboții sunt doar instrumente
Ceea ce trebuie să înțelegem este că roboții sunt instrumente și depinde de oameni cum îi folosesc și mai ales, în ce scop.
“Drona este un robot. Noi, de exemplu, o folosim să facem tratamente în agricultură și să preluăm date, alții o folosesc să facă fotografii la nunți, însă în Ucraina a fost folosită ca armă, dar ea, în sine, este un instrument. Depinde ce facem, noi, oamenii cu ea”, a explicat Ana-Maria Stancu.
Odată cu creșterea puterii de procesare și a volumului mare de date disponibile în format digital, AI a intrat într-o nouă eră, caracterizată de progrese remarcabile în special în învățarea automată (machine learning) și învățarea profundă (deep learning).
Trebuie să conștientizăm momentul când vorbim cu un calculator sau cu un sistem de inteligență artificială, care nu gândesc, nu oferă empatie și nici sentimente.
“Calculatoarele nu văd, nu aud, nu simt, nu înțeleg. Ele nu funcționează decât cu 0 și 1. Dacă îi scrii calculatorului ‘te iubesc’ și el răspunde ‘da, și eu te iubesc’, el nu înțelege absolut nimic. El calculează probabilitatea și așa apare răspunsul”, a afirmat Ana-Maria Stancu, CEO al Bucharest Robots, fondatoare Robohub și primul român ales în boardul EU Robotics, care a adăugat:
“Cuvintele te rog și mulțumesc nu sunt relevante pentru ce scriem. Este foarte important să ne oprim, să nu scriem. Pentru că este momentul în care creierul nostru conștientizează că vorbește cu un calculator, că nu ai de ce să-i spui asta.
Și ce este mai amuzant este că în urmă cu o lună sau două, CEO-ul de la OpenAI a spus că ChatGPT pierde două milioane de dolari pe săptămână pentru că oamenii zic te rog și mulțumesc. Ideea este că, în momentul în care calculatorul analizează un cuvânt sau o sintagmă, folosește resurse. Și dacă cuvântul ăla nu este folositor, înseamnă că i-ar arunca acestuia banii pe geam”.
Cheia este educaţia
Pentru a face față asaltului tehnologic și folosirii inteligenței artificiale în beneficiul nostru, cheia este educația.
“Mi-au confirmat (profesorii n.r.) ceea ce eu observasem în sistem, și anume că profesorii nu au sprijin. De câțiva ani, societatea cumva s-a poziționat împotriva lor și este un conflict continuu minister – părinți – profesori. Cumva, mi se pare că au fost lăsați să se descurce singuri încă din pandemie. Și tot dau exemplul acesta: în pandemie s-au făcut doar trei webinarii pentru profesori și niciunul nu a fost despre cum să folosești anumite instrumente. Tu, ca și minister, ar trebui să-i susții pentru că sunt angajații tăi”, a spus Ana-Maria Stancu pentru RRA.
Roboții și inteligența artificială ar putea domina economia globală în decurs de o generație.
