Comisia Europeană are o nouă regulă de bază care interzice asistenților virtuali dotați cu inteligență artificială să participe la reuniunile sale.
Regula a fost impusă pentru prima dată în cadrul unei convorbiri telefonice cu reprezentanți ai unei rețele de birouri de sprijin pentru politica digitală din întreaga Europă, la începutul acestei luni, relatează Politico.
Apariția așa-numiților „agenți AI” pare o întorsătură ciudată în evoluția tehnologiei. Cea mai populară aplicație a inteligenței artificiale este ChatGPT de la OpenAI, care generează text sau informații.
Însă agenții AI depășesc această limită: sunt asistenți care pot aborda mai multe sarcini în mod autonom și pot interacționa într-un mediu virtual. Acționează în numele utilizatorilor pentru a îndeplini o serie de sarcini care îi ajută pe oameni la locul de muncă sau în viața de zi cu zi.
„Agenții AI sunt aplicații software concepute pentru a percepe și a interacționa cu mediul virtual”, se arată într-un text al Comisiei privind domeniul virtual. Agenții pot „funcționa autonom”, dar activitatea lor este stabilită de „reguli specifice predefinite”.
Cele mai importante companii de inteligență artificială au experimentat propriile aplicații de agenți AI. În ianuarie, OpenAI a lansat Operator, o versiune de cercetare a unui agent AI care poate efectua mai multe sarcini într-un browser web separat. Microsoft studiază posibilitatea de a crea agenți în AI Copilot. Compania franceză Mistral oferă o platformă pentru crearea de agenți.
Până în prezent, tehnologia nu este reglementată de nicio legislație specifică, însă modelele de inteligență artificială care alimentează agenții vor trebui să respecte legea obligatorie a UE.
În februarie, Ursula von der Leyen, președinta CE, a anunțat investiții de 50 de miliarde de euro pentru dezvoltarea și aplicarea inteligenței artificiale, afirmând că inovarea europeană în acest sector trebuie să fie „supraalimentată”. Ideea este de a oferi cercetătorilor și companiilor, inclusiv start-up-urilor și IMM-urilor, acces la supercalculatoarele UE pentru a-și dezvolta și antrena modelele.
Anterior, Comisia se angajase să înființeze un Consiliu european de cercetare în domeniul IA, după modelul centrului de cercetare nucleară CERN din Geneva, pentru a pune în comun resursele.
Totuși, doamna Ursula nu ar trebui să fie îngrijorată de agenții AI, ci de proiectul Stargate al SUA, care implică investiții de ”cel puțin 500 de miliarde de dolari” în infrastructura tehnologică a țării, după cum a declarat în ianuarie președintele Donald Trump.
Și de China: start-up-ul de inteligență artificială Deep Seek oferă performanțe comparabile cu cei mai buni chatboți din lume, la un cost mult mai mic.
E normal ca Scursula sa interzica AI, le ia locul miilor de putori ue care ne sug sangele…