Când vine vorba de tehnologie, UE nu vorbește în numele Europei

Comisia Europeană a Ursulei von der Leyen s-a angajat în 2019 să facă „o Europă adaptată la era digitală”, numind anii 2020 „deceniul digital” al continentului.

Bazându-se pe legea emblematică a Uniunii Europene în materie de confidențialitate, Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), cursa de reglementare a Bruxelles-ului către vârf a luat un avânt istoric în ultimii patru ani.

Susținută de legăturile refăcute cu administrația președintelui american Joe Biden și de o coordonare sporită cu SUA prin intermediul Consiliului pentru Comerț și Tehnologie (TTC), Comisia von der Leyen pare să fi realizat imposibilul într-un bloc de 27 de membri, adesea dușmănos – o Europă unificată în jurul unei agende digitale comune.

Dar, notează Politico, această poveste a unității ascunde o realitate mult mai complexă, în care politicile Comisiei sunt dominate de  două țări mari, cele mai zeloase în materie de reglementare: Franța și Germania. De fapt, membrii mai mici ai Europei, dar cei mai orientați spre tehnologie, se simt rareori auziți la Bruxelles, chiar dacă adesea nu sunt de acord cu agenda CE.

În privat, oficialii din aceste țări spun că strategia Comisiei va împiedica inovarea prin impunerea unor norme de conformitate complexe companiilor mai mici, care nu își pot permite să le pună în aplicare.Deși aceste preocupări sunt rareori exprimate public, Europa Centrală și de Nord știe că, în ceea ce privește tehnologia, UE nu vorbește în numele Europei.

Și nu e de mirare: niciuna dintre instituțiile majore ale UE – Comisia, Consiliul European sau Parlamentul European – nu are la conducere europenii din Europa Centrală, chiar și în condițiile în care balanța de putere se deplasează spre est după invazia Rusiei în Ucraina.

Reprezentarea proporțională în Parlament înseamnă, de asemenea, că cele mai mari țări – Franța, Germania și Italia – au cea mai mare putere în termeni de voturi. Chiar dacă toate țările nordice, baltice și central-europene ar vota în bloc – ceea ce nu se întâmplă – tot ar avea mai puține voturi (191) decât doar Franța, Germania și Italia (251).

Helsinki, Stockholm și Tallinn au rate de creștere mai mari pentru capitalul investit în startup-uri decât Londra, München și Paris. Iar  companiile de tehnologie din Europa Centrală și de Est fac mai mult cu mai puțin.

Membru fondator al Digital 5, Estonia are aproape patru unicorni – firme evaluate la 1 miliard de dolari sau mai mult – la fiecare milion de cetățeni și mai mult de un start-up la 1 000 de cetățeni.

Polonia este o altă destinație de top pentru investițiile în tehnologie în Europa. Microsoft a investit 1 miliard de dolari în infrastructura cloud a țării în 2020, iar Google  2 miliarde de dolari în proiecte similare în același an. De asemenea, atât Amazon, cât și Intel au afaceri de cercetare și dezvoltare în Gdansk, cea de la Intel fiind cea mai mare facilitate a companiei din Europa.

Și în timp ce Franța și Germania găzduiesc în continuare peste o treime dintre companiile unicorn din Europa, din primele 100 de companii din lume clasate în funcție de capitalizarea bursieră, doar una dintre ele – SAP din Germania – intră în cursă ca un jucător de tehnologie.

Așadar, problema este că țările care elaborează normele tehnologice nu sunt cele care sunt în fruntea tehnologiei. Viitorul inovării tehnologice în Europa nu se află în Franța și Germania, ci în Europa Centrală și de Est. Ecosistemele digitale din regiune stimulează deja inovarea, stabilind standarde globale de guvernanță electronică și atrăgând investiții în start-up-uri.

Și cum Comisia nu dă semne de încetinire a agendei sale de reglementare, aceste țări mai mici vor fi cele care vor suporta cel mai mare risc economic.

În plus, a sosit momentul ca Washingtonul să se trezească și să realizeze că politica în domeniul tehnologiei nu este doar de competența UE și să lucreze pentru a se angaja și pe plan bilateral cu țările europene.