Bătălia pentru controlul aprovizionării cu microcipuri va defini secolul XXI

Semiconductorii sunt astăzi la fel de importanți pentru economiile globale ca și accesul la resursele energetice. Doar câteva țări pot produce cele mai avansate microcipuri, iar controlul asupra aprovizionării acestora devine un câmp de luptă cheie în războiul comercial dintre SUA și China.

Mașinile, armele, telefoanele, dispozitivele electrocasnice – toate  se bazează pe puterea de procesare informatică a cipurilor. Fără semiconductori în era informațională, capitalismul ar fi în moarte cerebrală.

Este mai important pentru capital și pentru diferitele sale state naționale să garanteze o aprovizionare suficientă cu resurse energetice sau cu semiconductori? În noua sa carte „Chip War”, Chris Miller prezintă un argument convingător în favoarea celei de-a doua variante: „Spre deosebire de petrol, care poate fi cumpărat din mai multe țări, producția noastră de putere de calcul depinde în mod fundamental de o serie de puncte de strangulare: instrumente, produse chimice și software care sunt adesea produse de o mână de companii – și uneori doar de una singură. Nicio altă fațetă a economiei nu depinde atât de mult de atât de puține firme.”

Așadar, cipurile sunt atât esențiale, cât și dificil de produs. Această combinație le face să ocupe un loc central în gândirea strategică a tuturor statelor.Ascensiunea industriei semiconductoarelor a fost cheia hegemoniei SUA, atât direct, cât și indirect. Sub conducerea lui William Perry, Departamentul de Apărare a trecut la o strategie militară care depindea în mare măsură de cipuri, cunoscută sub numele de Strategia Offset. Pe acel teren, Uniunea Sovietică nu a putut concura.

La mijlocul anilor 1980, temându-se de puterea crescândă a Chinei, guvernul taiwanez și-a dat seama că își poate garanta importanța continuă pentru Statele Unite prin faptul că se poate face esențial pentru lanțurile globale de aprovizionare cu semiconductori.În prezent, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) este responsabilă pentru aproximativ 55 % din toate cipurile produse la nivel mondial și pentru peste 90 % din cele mai avansate cipuri.

Pe măsură ce puterea economică a Asiei a crescut datorită producției de produse electronice externalizate, o țară a devenit, în special, jucătorul dominant al continentului. La fel ca și Coreea de Sud și Taiwan, China a început ca o sursă de forță de muncă cu costuri reduse pentru marile companii occidentale de tehnologie și a evoluat de aici într-o putere tehnologică – una suficient de mare pentru a reprezenta o amenințare majoră la adresa SUA.

China produce 15% din cipurile globale, iar acest număr crește rapid pe măsură ce statul investește, dar aproape toate sunt cipuri low-tech. Adevărata pârghie pe care o deține provine din uriașa sa piață de consum, de care se bazează marea tehnologie americană pentru veniturile sale. Într-adevăr, piața chineză este atât de atrăgătoare încât două firme americane de semiconductori (IBM și AMD) au fost chiar dispuse să comercializeze tehnologie în schimbul accesului pe piață.

“Interdependență înarmată”

În mai 2020, Washingtonul au interzis oricărei companii care folosea produse americane de fabricare a cipurilor (practic, fiecărui producător de cipuri) să facă afaceri cu Huawei, bijuteria tehnologiei chineze.Răspunsul Chinei la toate acestea a fost aproape inexistent, în afară de declarații ferm formulate și apeluri la Organizația Mondială a Comerțului.

Imaginea care se conturează este una de „interdependență înarmată”, după cum spune Miller, citând titlul unei cărți din 2021 a politologilor Henry Farrell și Abraham Newman. Interdependența înarmată înseamnă că, cu cât țările sunt mai strâns legate între ele, cu atât există mai multe căi de conflict.
Nu ar fi nevoie de mult pentru ca interdependența înarmată să escaladeze până la război. În orice scenariu de război, controlul asupra Taiwanului și menținerea TSMC în funcțiune ar fi un obiectiv cheie. Dar un lucru este clar: dacă producția de cipuri în Taiwan ar fi întreruptă pentru o perioadă de timp, impactul economic ar fi comparabil cu blocajele pandemiei globale.