Nu vom iesi niciodata din Caragiale, nu avem incotro. Nici nu ar fi prea bine, ca asta e si farmecul nostru. Si nu suntem chiar singuri, se vede kitsch de-asta si pe la case foarte mari. Un bun prieten, care din pacate nu mai este printre noi, imi spunea ca a fost la toate ceremoniile de sfarsit de razbel mondial de prin 2005. Adeca la Moscova, Washington, Paris si London. Americanii si rusii, primii fiind niste rusi cu bani mai multi si mai fara atita istorie si cultura, afisasera aceeasi maretie zimtata si regulamentara. Parisul tot pe-acolo, dar si cu mai multa poleiala si cu mai mult panas, ca deh, modelul francez este un alt fel de modul de existenta si de intrebuintare a lumii alaturi de al englezesc. Cel mai semplu si exact ceremonial a fost cel de la London, tot mai vechi si in cadenta, dar monocolor si fara brizbrizuri. E posibil. Deschiderea Olimpiadei aleia de la Atena am fost vazut-o impreuna cu ai mei si mama a remarcat simplitatea si sobrietatea executiei. Asa-i Grecia, alb, negru si eventual rosu. Leuko, mavro si kokino. Ca-mi si amintesc de un politician elen, de-un parantes, nu stiu exact care, Papandreu sau Caramanlis, ca astia au doua familii strasnice de oameni publici dupa cum au scotieni clanurile alea, McGregor, McDonald, McQueen, O’Hara, O’Connor si Kennedy. Sau chinezii, ca toti sunt Ciu, Chan, Zong sau Liu.
Ei asa, se zice ca un grec afurisit si cu ambit a fost lasat la usa mai multe minute decat prevedea protocolul de catre insusi Janeralul De Galia. Cand s-a sinchisit ala sa-i daschiza, omul nostru din Atena i-ar fi strans mana acru si stramt si i-ar fi zis urmatoarele: „mon janeral, cand noi faceam lumea si vorbeam despre substanta, categorie si persoana, voi inca nu va daduserati jos de prin copaci si va mai si inchinati la ei!”. Dupa care a roit-o spre rezidenta lui de-a trimis ala scuze la plic si aghiotantul sa-l aduca la loc.Tot cam asa a procedat Nea Romica Vulpescul, cu a carui prietenie ma laud si ma cant, atunci cand i-au fost trimise prin posta palmele alea academice. A multumit frumos si le-a dat la retur de l-au invitat aia la embahada si au organizat o teremonie ca la carte. Asa se face deaca vrei sa fii cu fruntea sus, cheptul bombat si schinarea dreapta.
Ca de-aici plec, de la alde Tusc asta, McDonald Trosc sau cum ii spune. S-o ocolim putin si in ast caz. Treba stiut ca aproape singurul spatiu mental, dental si imaginar unde avem si noi amenajata o carare de vorbe bune este asta polac. Lesii, de la Dumbrava Rosie si de la Codrii Cosminului colt cu Berzei se poarta foarte corect cu noi. Deh, sleahta cea mandra! Si noi am fost corecti mereu, ba ne-am si invecinat o vreme si mai mereu am fost cam pe acelasi aliniament. Chiar si in interregnul comunist eram fratiori nu numai cu numele si prenumele. De almintrelea am fost asa si cu sarbii si cu cehii, ca nu degeaba aveam noi Mititica Intelegere, de la Mitica. Fiindca mai balcanici la modul superior optativ nu sunt decat gretilii si sarbii – chiar si bulgarii as zice eu, dar am impresia ca doar eu! – iar cu cehii ne invecinam prin Caragiale si prin berarii. Passons la turbinca!
Deciu, cum va spuneam discursul cromatic si amestecat al numitului, traficat lateral de-un gorobete neaos si la prima generatie de incaltati cultural-artistic, pripasit prin creierii Ooropei dezlantuite a fost corect pana la potrivit. Mie imi reprosau „prietenarii” dupa ’90 ca de ce-mi permit sa-i amestec pe Blesu si Liicheanu cu alde Becari si Fierbinti. Pai, deoarece sunt aceeasi coca, Coca Andronescu, aia din Tanta si Costel! Ce, vi se pare a fi vreo deosebire? Intr-un film prost dar de sambata-seara, Hugh Grant interpreteaza rolul premierului englez. Intr-o conferenta de presa aminteste ca tara lui, desi mica, i-a dat lumii pe Shakespeare, Churchill, Harry Potter si pe Beckham. Discursuri de-astea se fac acum la fiecare maslu mai intepenit, un bun vorbete ia maul unei adunari pestrite si nauce pentru cateva ceasuri, culege aplauze, impune un farmec „deosebit” si cultivat ce-i drept nu prea repede uitat. Alt polon, Papa, ne-a blagoslovit cu neste vorbe de-au ramas aici incarnate pentru multa vreme. Si cred ca vor mai ramane pana la cel putin poposirea altuia.
Neavand multe evenimente de-astea e de la sine inteles ca-ti ramane pe genericul mintii o vorba buna sau mai fistichie aruncata la o masa festiva sau unei mase festive. Chiar cate o gafa celebra. E ca la Oscar, fiecare trebuie sa se invesmanteze cu staif si sa organizeze fraze gratioase si parfumate. Dar din toata draperia aia de persoane si personaje care interpreteaza bucuria raman destul de putine in zatul clinic al unui astfel de spectacol minunat si neasteptat de palavre. Frumos a fost gestul acelui actor cu figura colturoasa care s-a apucat, de crispare, sa faca flotari pe scena.
