La examenul de literatura comparata dat cu doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga si cu Victor Ciobanu, un asistent foarte bun si destept, mi-au cazut Leviticul si Homer. Stiindu-i ca-i plac incursiunile cat mai tembele nu stiu cum am facut de-am ajuns la Kafka si la „Verdictul”, „Das Urteil”. De fapt stiu cum am ajuns, dar nu mai intru in detalii detaliate fara importanta. Aici a fost o mica pauza pentru atribuirea articolului hotarat, Der sau Das, nu conteaza cine a zis intr-un fel si cine a zis altfel, nici asta nu prezinta vreun interes. Mi-a revenit „cherela”, mica galceava de-atunci fiindca nici astazi nu stii cum sa-i spui Ficusului sau Cuierului cu parpalack de la Cotor-Ceni : Der sau Das? El e fiinta sau lucru? Lucru mecanic, ca tot e dascal de patafizica. De liceu.
Slava Domnului ca-i libertate si poti emite opinii personale, nu trebuie sa mai minti si sa te mai minti, sa te autocenzurezi – desi o anumita inchidere a gurii, nu neaparat lacat, poti incerca a-ti pune. Prea si-au dat arama pe fata tot felul de specialisti in tot si in toate si prea sunt la per tu cu toata lumea. Mie mi-e pur si simplu scarba sa le pronunt numele unor politruci de-astia, dar daca vine vorba despre ei nu ma doare gura sa le spun oficial „domnul prezident” sau „domnul Cutare”. Mai adaugi si zambetul de friptura, nu te incrancenezi, chiar daca nu-ti convine ceva si te imbujorezi de oftica. Dar nu recurgi la liste, Doamne fereste ! Asta-i neputinta, caci listele nu au schimbat si nu vor schimba niciodata nimic.
Ei iaca, o vazuram si pe-asta, un gestionar de la Cotor-Ceni – Palatul pionierilor de pe vremea cand frecventam cercurile de navo- si aeromodelism, precum si ansamblul de dansuri – se vara si dospeste in dogoarea unei manifestatii. E dreptul oricui sa faca asta, am vazut si la case mult mai mari, dar tot ridicol dadea actiunea si acolo, chiar si cu prezenta mai multor capetenii ale lumii. Ca de altminteri si sloganul cu „sunt si eu Cutare”, scornita de un playboy american care vorbea despre carnatii cu acelasi nume. Tot ce se copiaza nu are niciodata valoarea originalului, asa jerpelit sau desuet cum ar fi si s-ar prezenta el. Dau ca exemplu nebunia asta cu preluarea cate unui oras si clonarea lui de tipul „Micului Paris” sau al „Venetiei Nordului”. Amsterdam si Stockholm sunt orase superbe, dar nu vor fi niciodata, absolut niciodata Venetia. Despre Paris ne abtinem sa mai comentam.
Asa si in dreptul actiei noastre. Seamana cu Gambia, unde un prezident care a castigat alegerile asteapta sa-si preia fonctia, iar ala care s-a si declarat invins initial refuza sa-i mai dee locul. Uite-asa, ca-n tramvai ! Tramvaiul ala din Floaster pana-n Dumbrava!
De aici vine ca un asterisc urmatoarea pozna : dupa cum toti absolventii de colegii de aparare si de presa pe stil nou se dau de analisti, dupa cum toate prompteritele semi-analfabete apar in postura (de fapt in impostura) de moderatoare – vezi la fatuca asta cu cap lung de pe TVR 1! – , asa si guristii, muzicusii si dizeuzele scriu si ei si ele pe blog si dau indicatii pretioase politicienilor. Si astea sunt clone. Vezi discursul Madonnei sau, mai indarat cu vreo saptamana, al lui Meryl Streep. Chiar si agitatiile unui alt mare actor, De Niro. Se stie ca majoritatea actorilor sunt buni cand dau peste un regizor destept, cand joaca de capul lor devin cabotini. Si cabotini la anii batranetii e urat. La noi s-a consumat faza pe tanc si pe cartier, din ’89, cand fiecare recitator se credea presedinte sau macar ministru. Unii au si trecut pe acolo dar din pacate si-au ratat complet meseria de baza. Cel mai bun dintre ei, Spiess, tot neamt parca, dar mult mai talentat nu a mai cantat niciodata, iar bietul Calamitru a executat acum un recital „Eminescu” absolut caraghios. El saracul nu a fost actor niciodata, dar il mai distribuiau unii prin filme in roluri de secretar de partid sau de legionar, era inalt, arata bine. Acum s-a umflat mai ceva ca mine si nu mai are niciun haz. Despre septarii „vamaioti” nici nu merita sa discutam; astia nu apucau sa repete in nicio casa de cultura de pe timpurile noastre!
Se schimba, cred, oameni buni toata paradigma. Se schimba toata Istoria. Care da in isterie. Nu in sensul de sfarsit al ei, dupa cum se grabea sa zica niponul cela. Sa fie tot un inceput de restaurare, de revolutie de dreapta, de reactiune primara si chiar primitiva de distrugere a tot : traditie, „parinti”, religii, ideologii, forme de viata si de convietuire? Chestiile astea erau incepute inca din anii ’70, le citeam la Croce, la Pasolini, la Marcuse; ele vin, cum e „cutuma” la noi, abia acum.
