Profunda gandire emana printre vertebrele-i de aer alde Mradulescu-Taganu, personaj de umplutura al vietii noastre catodice: fiecare dintre noi are un rost pe acest mapamonden! Chiar si ea insasi! Asa mai vine la sceneta deschisa o alta oafa publicitara, fetita cu gurita mititica si rotunjita la strungul pedant al mahalalei radicale, Admarin, nevastuica de dizeuz, care zice ca emisia ei floral-flatulenta deranjeaza. Nu-i adevarat deloc, agaseaza de-a dreptul!
Sigur ca amintim aceste crampeie, aceste scame de existenta pentru a sari la altceva, cu mult mai inalt. Toti neofitii si toate neofatele astea, veniti si venite cu ultima ploaie, incep sa se fezandeze in ingamfarea importantei lor nemernice, dar nemasurate. Una dintre ele, o foarte proasta prezentatoare de teveu, ceva intre Ghioco sau Giurcu sau Ghiurcoi, mi-a cerut socoteala odata ca de ce ii intinez imaginea facand-o nu mai stiu cum. Pe aceste vietati, daca le taxonomizezi drept imbecile, utilizezi sau strici un eufemism, chiar un elogiu! Iar ele „nu se ezista”, dupa cum spunea un politruc taranos de trista amintire, idiaconescu, decat in masura ezercitarii fonctiei lor. Cum dispar de acolo, cum gata. Se gata.
Bunioara alde Harla Patachinevicius sau Patibularovici, tembelul cela inventat de Monsieur sau Madame Soleil, cum de nu se mai afla in treaba in capul trebii, cum de nu mai stie nimenea nimic despre. Pustiu si pamant de flori. Ăstia-s de-aia de fac zgomot inainte de a face umbra! Oameni de conjunctura, junghiuri umane ardicate de valurile vietii intr-o pozitie fixa de unde amusineaza flamand gloriola de gard. Dupa cum se cocotau babele ca sa vaza ce se mai misca pe ulita. Altele, babe de acelasi fel, dar mai izmenite si mai cu dare de mana, se mai destrabalau in vorba pe un soi de bancheta lipita pe exteriorul ulucilor, spre podirisca si spre sant! De treceai rapid, le acopereai in praful uitarii la moment. „Babe insirate pe-o andrea”, citat din Gusti Fratila, prieten, cantautor si pohet drag de autentic, dar parca prea de tot si rapide turnat in premiu de zasi mii de euroi!
Toata existenta unora s-a fost depozitata in impostura crancena si ranceda. Exista o astfel de categorie de insi, chiar oarecum renumiti, care sunt bolnavi de carierita si-i pun la potcovit carti si bibliografii pe subalternii din dotare. Zgaria deunazi hartia un ziarici anonim deplangand lasarea la vatra a unor jenerali. Pai, frate tabacule, toti ar trebui sa hie lasati pe vatra, am devenit o armata de generali si nu mai avem soldati, nu mai avem cine ne traje ciubotele! Suntem, de asemenea, o tara de doctori si de prefesori iuniversitari, de masteranzi si de autorlaci. Vorba unui dascal de-al mieu, nu ai voie sa gavaresti decat numai dupa ce ai si tu titlurile astea! Si le posed, cu umilinta o spun. Nu e rau sa fie emulatiune, universitati, teatre, locante de cultura, dar trebuie sa fie si autoritatea talentului. Universitatea Brancusi, din Targul Jiului, daschide balul bobocilor cu un peep show in direct. Domnule, universitate la Gorji este un nonsens, este pangarirea amintirii unui geniu! Seamana cu prima loja taraneasca, o alta nebunie! Tara lui Caragiale! Anonimi care-si dau cu un pamatuf de lumina peste cariile din mintea lor plata, adica fara acid. Vorba altui coleg, mare actorescu si discretescu, batrane, cand eram in anul intai, decan era Costache Antoniu, acum nu stiu cine e, ca-i uitai numili! Nu mai poti de siviuri si de cadelnite zavorate in straluminare mondialiceasca! Lipsa de personalitati naste o pletora de nulitati inlocuitoare. Cum o mierleste vreunul de-aista, Doamne iarta-ma, cum tre sa hie doliu national si locuri in fata, la Belu, nu la strapontina! Plus tamaieri si ceremonii tremurande, dotate cu premii si parastase hulpave. Si astea tin doua, trei zile, ca pe urma lumea uita si se da cu altele. Balcanism? Neamprostism? Si un a, si alt a, ce mai incolosa? Nu mai egzisteaza egalitate, macar de sanse, nici in viata, nici in moarte! Nu mai egzisteaza bun simt, bune maniere, buna cuviinta, buna crestere! Se calca lumea pe bombeu sau pe cap si nu se cer scuze, se sade la coada, la imbalsamare si la urcat pe soclu. Curge uleioasa tristetea si se usuca in glastra Limba Romana!
Haideti ca acum chiar m-am enervat si am uitat de unde am plecat: de la A.Wass qui rit, cartelata cu toporul cuvintelor de Ciutacu, din coltul rosu! Pronuntati asta cu vocea lui Boamfa, parca, arbitru de ring! Nu numai de meserie, ci si de vocatie.
