Toata tineretea noastra nu am avut nicio legatura cu politica, de altmintrelea chiar scriam in autobiografiile noastre de oriunde ca nimeni din famelionul din dotare, mai bun sau mai usurel, depanda de la caz la ucaz, nu a efectuat grimase de taina putanei cu acest nume. Nu ne interesa neam cine e ministru, nici macar la cultura sau la invatamant, ca daca aveai vreo nevoie penetrai in audiente sleite pe la vreun sef de cadre sau pe la usa vreunui inspector de resort. Politica isi arunca mireasma ei lesinata dincolo de noi si de preocuparile noastre. Dupa anul de pomina ’90, cand s-a dizlocat o traire salcie, de vizuina, am inceput sa iesim in ulita, si nu oricum, ci cu frizura de gala, ne-am geluit cu dichis si am privit din inaltul gandului la trebile publice.
La peste un patrar de “veac nou” (asta era o revista leganata de vechiul “Arlus”, un fel de “onegheu” de odinioara!) , veac cheltuit din viata noastra, putem spune ca am cam ars gazul de pomana. Romania, devenita colonie, nu inseamna cam nimic, pe nicairea. Te intrebi ce-ar fi fost de nu aparea iesirea aia de atunci din drojdia sperantei? Cred ca acelasi lucru. Desigur, Istoria, ca hala si halta de cadavre si metehne impaiate, va decide mai bine decat o vom face noi vreodata. Dar ceva parere poti avea. Daca pana in 2007, ca simplu cetatean, iti mai permiteai o casa, o masina, un concediu la Mediterana, o carte mai acatarii si o discutie in parc, din acel moment cotropit de melodrama gretoasa a lui “draga Stolo” lucrurile au intrat pe fagasul celei mai anemic pernicioase perioade din existenta noastra. Am fost si noi primiti la masa bogatilor prin redistribuire, nu din prima incercare si alaturi de aia zece premianti. De ce? Pai nu-ntelegeti, bre? Fiindca era rost de “zumbai-zumbai-zumbai-zum, pus ventuze, tras cartuse, bum-bum-bum”, vorba unui cantecel golanesc intonat pe –atunci. Mana de lucru ieftina si resurse naturele, sa se spele. O paradigma cazuta in ecouri de glaspapir, o lume a nimicniciei violente si apucatoare. Insi de cea mai joasa extractie, veniti din umilinta propriei lor neputinte s-au inghesuit si s-au aburcat pe un cal de placaj sau pe un soclu de nisip. Ne-am deshidratat ideile, sentimentele si dorintele, ne-am invrajbit, ne-am buimacit, am fluierat a paguba. O mana de netrebnici a huzurit nejustificat pe coama bleaga a neamului. Un ras de sofer de vapor, ajuns conjunctural in fruntea trebii mari a ratat tot ceea ce se putea rata, cu exceptia vulgarizarii peste masura a propriului vulg si a inavutirii nemeritate a propriului clan. Cea mai rea vreme din Istoria, nu recenta, ci dintotdeauna a neamului nostru s-a derulat in acest interregn fetid.
Cum ajunge la noi, in general, cineva sef nu face nimic altceva decat sa incurce borcanele si sa traga itele, sa stie sa se invarteasca si sa se inchiverniseasca, sa se acopere de hartii care sa piarda urma alisverisurilor pe care le infaptuieste. Ah, si mai e ceva, trebuie sa se inconjoare sefoteiul asta numai de lichele, de liichele, de yesmeni si de prosti mai prosti decat el. Pe care sa-i aiba la mana si sa-i santajeze cand le e lumea mai draga! Ce mai produce si mai prestetaza ast saf de clan, de raglan si de trib? Isi pune plumitivii primitivi si incartiruiti, la ordin, sa care vorbe goale pe straifurile ofilite ale propagandei.
De mai bine de-un patrar de veac n-am depasit nivelul galeriilor de fotbal. De la „Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e” si „Galeria lu’ Rapid n-a fost membra de partid”, am poposit la ceea ce-i strigau dinamovistii lui Lacatus, acusi, acusi, ca un indemn, o urare, o porunca! Desigur, defulare si defilare, ca de-aia te duci la stadion. Acum vaz cum niscai oameni oarecum seriosi vor sa justifice gestul las al unui derbedeu anonim. Soferachii astia de TIR pe vremea de antart plecau cu oala de sarmale de-acasa, roboteau pe un dolar jumate, erau hingheriti cu lunile de patronii aia care ii inchiriau si aduceau farduri, blugi, ciunga si tigari. Acum robotesc la aia si ca prima generatie de incaltati vin sa ne spuna ca stam la tara. Ba mai gasesc si un borhot semi-intelectualicesc capabil sa-i compare taman cu Toma Caragiu. Culmea, replica vestitului actor este data chiar in fata unor salbatici ai Miscarii Legionare, aia care preamarea dictatura strazii, ca astia de acum. Altcineva mai face prostia de a-l aseza alaturi de Geo Bogza, cu poemul lui spuzit de invectiva purulenta. O pozitie si o opozitie ridicola, de fapt continuarea celei de dinainte. Un neterminat isi inregistreaza masina – noua, la mana a noua, nu contreaza – la altii si se trage-n poza si se lauda cu ea. Cand i se a-trage atentia ca-i obscen, sta ca milogul si da in plans. Te umfla rasul de un asa “desident”!
