Cum spuneam, chiar in anul nouazeci am poposit in Parisul Franciei si la un „cersetator” de la CNRS in casa am vazut cu autoritara stupoare lipsa aparatului de tembeliziune. Pe vremea aia noi ne dadeam in direct la trapezul circului perisabil si mondial. Cum adeca, sa ai tu fotel in casa si sa nu ai in fata lui cutia toxica plina de bazdaganii?
Sa ai doar rafturi vaccinate cu cotoare de carti, albume si cd-uri – putine la acea data? Ei bene, cultura de divertisment, cultura populara, subcultura, televiziunea imprima un mod de gandire uniform si diform, la pragul de jos al saraciei mentale, creeaza stereotipii, induce tentatii consumeriste, invarte lasciv lumea si promite recreatii de gandire. Ea praseste, altoieste si butaseste un alt raport social, un alt mod de viata. Asta ca teorie, ca in practica inmugurita politic ea a devenit, mai ales la noi, un fel de palnie sau de carciuma ponosita de sat adormit. Sunt pusi acolo, atat in capul trebii cat si in briza electrica din dosul curtii, un nor si un noroi de arendasi si de randasi cu scopul de a tesala epiderma realitatii si de a adormi in scaun. De un sfert de veac si mai bine nu s-a intamplat nimic, absolut nimic memorabil pornit de pe sticla umpluta cu tot felul de peruci stufoase si clandestine. Sigur ca functia creeaza organul organoleptic, dar niciun smiorcait de platou si nicio mesa lipita cu apa cu zahar ca a Dipsomanului National nu a reusit sa-si faca blazon de reputatie. Mai mult, stecla lambii diminueaza, arata cosurile si gaurile din gandirea fiecaruia. Si mai e ceva deosebit de sifonat si innorat : manipularea sordida si puturoasa. Acusica, se lovesc de peretele de bca al plangerii toate insectele eliminate din viesparul TVR, toate capusele si coropisnitele inutile ce au parazitat serile noastre bleu. Fereasca Dumnezeu de asa ceva, dar sa ridici sute de milioane de lei pe luna si sa nu-i justifici printr-o prezenta macar agreabila, e strigator la cer!
Oameni buni, tembeliziunea incepe a fi ocolita si tarcolita de tot felul de nimurici fauriti la forjele serviciilor cat mai adancate. Cred ca nu se indoieste nimeni ca peste optzeci la suta dintre semnatarii si emitatorii de articuluse sunt proveniti de la scoala de imbalsamare secreta a cuvantului dat! In sensul de oferit. Unii chiar recunosc, si fete tinere ce ar fi putut fi vanzatoare cinstite si de nadejde in vreo mercerie sau vreo alimentara oarecare de cartier sfarogit si sfirosit, ca Soneria Maftei, Ardeia Pura si altele din aceeasi faina, sau taranusi veniti cu cobilita muzicala ca Dagobert Turicescu se bulucesc exoftalmic in casele noastre seara de seara!
Nu mai prididim de atata discurs emanat de la neste vietuitoare pustiite la cerebel. Cineva a devoalat candva micimea unor mari politrucieni de acum, spunand adeverul ca provin din fosti mecanici auto, tutungii, bucatari de IAS, soferi, chelneri, dansatoare de bar si de bara fixa, casierite de alimentara, vanzatoare de lingerie, receptionere ca si fosta Prima Madama de altufeliu, vaporeni acoperiti, bref amarasteni de mucava hurducati la pupitre unde nici nu ajung. Haita de zei bubonici, am mai semnalat si semnat, si de bambus, pusi pe taifas si pe pungasit. Astia, acestia, vezi bine, isi permit sa preia, ca maimutele, proceduri, metehne si deprinderi de la omonimii lor vazuti la altii la tembelizor. Adica sa aiba viata personala, trairi, foen!
O slujnicuta oarecare, pazitoare de rate lesesti pe meleagurile buzoiene, Nutica Urdea sau Urdurea pe numele mic, Termopana Plescoianu pe numele de personaj, isi aroga dreptul de a vorbi neintrebat si de a crede ca exista. Ea este doar o balama scartaita zadarnic, ea este exponentul de seama al buruienilor iesite din vegetatia genealogica stropsita cu borhot de Mizil, cu Vuitton de musama si cu agramatisme de la distanta, aidoma mai tuturor damelor numite de insotitorii lor de „lume buna”. Aiurea, o multime vida ca violoncelul vested al existentei lor la kilogram.
Oare de ce nu li se dau acestor puscariasi de drept comun direct arest la Monte Carlo, dar nu al din miezul Cismigiului? De ce ne tot fandosim cu atatea prezumtii de nevinovatie ale unei biete fete de femeie de serviciu si de sofer, care si-a dorit mai mult decat largul sleit la soarele pitic din visele copilariei ratacite si flendurite pe malul si pe intorsatura Buzaului? Unde sa mai revina asta, ce sa ne invete, ce sa ne arate? Nu are nici cuvinte la indemana, nici bibliografie la purtator. Oamenii astia, ma rog, proiectiile astea ale viului, sunt o rusine si o insulta pentru bunul nostru simt. Suprarealismul inseamna in general lasarea condeiului sa alerge in voie; astia, ma rog, astea nu ar trebui sa alerge nicaieri, nici macar in jurul cozilor proprii! Vise urate, doar asta sunt!
