Imbulzeala mare la oale si la ulcele, transmise in direct, ceremonii de imbranceala la raft si de funeralii cu trompeta, tensiune mare de sarbatori la intrecerea pe ramura “care cheltuieste ca prostul cat mai mult si mai inutil”, hipertensiune si caderi de tensiune in arterele orasului. Dar, mai ales, incaierare pe spumantul prezidential si inclestare de gatul piratului de butaforie!
Toata tineretea noastra nu am avut nicio legatura cu politica, de altmintrelea chiar scriam in autobiografiile noastre de oriunde ca nimeni din famelionul din dotare, mai bun sau mai usurel, depanda de la caz la ucaz, nu a efectuat grimase de taina putanei cu acest nume, adeca politicii. Nu ne interesa neam cine e ministru la cutare minister, nici macar la cultura sau la invatamant, daca aveai vreo nevoie penetrai in audiente sleite pe la vreun sef de cadre sau pe la usa vreunui inspector de resort. Politica isi arunca mireasma ei lesinata dincolo de noi si de preocuparile noastre. Dupa anul de pomina ’90, cand niste vrednici eroi, mai mult sau mai putin naivi, au dizlocat o traire salcie, de vizuina, am inceput sa iesim in ulita, si nu oricum, ci cu frizura de gala, ne-am geluit cu dichis si am privit din inaltul gandului la trebile publice.
La un patrar de “veac nou” (asta era o revista leganata de vechiul “Arlus”, un fel de ong de odinioara, “Noua Kalendonie ooropeana”!), veac cheltuit din viata noastra, putem spune morometian dialectic ca am cam ars gazul de pomana. Romanuca, devenita colonie, nu inseamna nimic, nicaieri. Te intrebi ce-ar fi fost de nu aparea iesirea aia de atunci din drojdia sperantei? Cred ca acelasi lucru. Desigur, Istoria, ca hala de cadavre si de metehne impaiate, va decide mai bine decat o vom face noi vreodata. Dar ceva parere poti avea. Daca pana in 2004, ca simplu cetatean, iti mai permiteai o casa, o masina, un sejur pe la Mediterana, o carte mai acatarii si o discutie in parc, din acel moment cotropit de melodrama gretoasa a lui “draga Stolo” lucrurile au intrat pe fagasul celei mai anemic pernicioase perioade din existenta noastra. O paradigma cazuta in ecouri de glaspapir, o lume a nimicniciei violente si apucatoare. Insi de cea mai joasa extractie, veniti din umilinta propriei lor neputinte s-au inghesuit si s-au aburcat pe un cal de lemn sau pe un soclu de nisip: “Da, Doamne ce n-am avut,/Sa ma mir ce m-a gasit”. Ne-am deshidratat ideile, sentimentele si dorintele, ne-am invrajbit, ne-am buimacit, am fluierat a paguba. O mana de netrebnici cat palma lui Raducanu a huzurit nejustificat, pe coama bleaga a populului. Un sofer de vapor, ajuns conjunctural in fruntea trebii mari, care, in opiniunea me, nu a castigat niciodata corect nicio electiune, nici macar la nivel municipal, un ins de rasul lumii a ratat tot ceea ce se putea rata, cu exceptia vulgarizarii peste masura a propriului vulg si a inavutirii nemeritate a propriului clan. Cea mai rea vreme din Istoria, nu recenta, ci dintotdeauna a neamului nostru s-a derulat acum, de mai bine de zece ani.
Am prieteni, cam prostiti si ei insisi, poate la o adica si cam prostuti, care considera ca acest individe ar fi dotat cu niscai intelijenta rotativa, de Rastignac cu pedale. Nu mi se pare, putina smecherie de port, da, desi am cunoscut golani de Bucuresti, de Chibrit, de Aleea Circului, de Ioanid si de Cismegiu mult mai destupati! Asta-i nemestesugit, neslefuit, de Babadag sau de Tandarei! Ii intreb pe acesti amici, ce a lasat in urma in afara de o dara verde si cleioasa de dispret inchegat? Aratati-mi ceva, o bastiment, o bastarca, vreo eticheta de ceva, un edificiu, o institutie care sa ramana dupa asta! Macar un zid, nedarapanat, pe care sa ne depunem omagiul nostru cald in cinstea lui! Nimic, absolut nimic. Sigur ca da, aici a fost si ajutat de o pletora de venetici care stiau ca numai intr-o cultura a urii si a dictaturii, a impunerii de la centru a tuturor valurilor, valturilor si valorilor vor putea ei razbate. Si au reusit. Fireste, pe spatii mici si la nivelul de la Pomarla.
Cum ajunge la noi, in general, cineva sef nu face nimic altceva decat sa incurce borcanele si sa traga itele, sa stie sa se invarteasca si sa se inchiverniseasca, sa se acopere de hartii care sa piarda urma furtisagurilor si alisverisurilor pe care le infaptuieste. Ah, si mai e ceva, trebuie sa se inconjoare sefoteiul asta numai de lichele, de liichele, de yesmeni si de prosti mai prosti decat el. Pe care sa-i aiba la mana si sa-i santajeze cand le e lumea mai draga!
Proiecte, programe, directii de dezvoltare? Ei as, ce-s copil? Le croim intr-o seara, le descarcam de pe vreun sait mai inzestrat, le cumparam de la vreunul mai istet si le facem si pe alea, le dam in vileagul Evropii, le inaltam ca pe zmeie, in formatie compacta, in evantai!
Literatorul, revista BMB al carei redactor sef este colaboratorul nostru, Nic Iliescu, si-a impodobit numarul de sarbatori, noiembrie-decembrie!
