Bunul meu prieten mi-a amintit mai zilele trecute de prozatorul Constantin Toiu. Un foarte bun meserias a carei disparitie nici ca a fost fulgerata pe ecranele invizibil de mici ale tembeliziunilor noastre. Mai ieri, alaltaieri, pe seara vedem un far sau nenufar blond spalacit vorbind nesarat vreo cinci minute. Aceasta creatura, aceasta Urdea, puscariasa de drept comun si de-o banalitate vulgara, proasta ingramadita si cu clopotei, halucinant de inutila a sezut si s-a plans despre facerea de copchii, despre trezirea la ora sase, despre intromisiunea periculoasa a soarelui in mulajul marii.
Acum inteleg cum nenorocitii aia cu cazier de la aprozar nu mai erau angajati gestionari, ci distribuitori-marfa. Acum inteleg cum criminalii sau hotii ordinari de odinioara primeau caracterizari elogioase de la locul lor de munca. Cum e posibil ca astfel de produse pigmentate cu zile de recluziune in spatele gratiilor sa mai apara in fata noastra, nonsalant de mirobolant? Daca ele nu au rusine, recte persoanele, ca nu a avut cine le invata in primii sapte ani de existenta, neam de neamul lor de servitoare nu a posedat asa ceva, macar televiziile, ceneaurile alea, societatea civila si civilizata! Si ce daca scotoceste dupa vreun copil, ce sa iasa acolosa daca nema pedigriu?
Ce-o ramane dupa viata noastra, din vremurile astea sparcaite, de tranzitie, de convalescenta? Vremuri oblojite cu fonctii pentru pocainta dezmierdata, unde responsabilul nostru de cantina nationala, nebagat din nou in seama de nimeni, se uita ca o curca la lemne! Cel in activitate, nu al aflat in pasivitate electromotorizata si iesita dupa ax, cel mai prost si mai gretos si mai jegos distribuitor de instructiuni pe care l-a fatat tara asta a noastra, un responsabil iresponsabil de dugheana ascunsa in mahala. Cum sunt copiii strazii, asa sunt si politicienii strazii, niste fameni, niste nimeni aflati in treaba, oblojiti cu diplome obtinute la buticuri iuniversitare, redistribuiti dupa enteres, ca mamzela Burghiu. Va mai amintiti regula burghiului si a celor doua maini stangi? Redistribuiti ca si elevii de liceu care au obtinut nota sub patru, pe la diverse licee industriale sau grupuri scolare de manutanta.
Am citit undeva si am si postat o vorba esentiala a lui Borges, cum ca democratia este o superstitie larg raspandita, un abuz al statisticii. Demo-crah-tie, imi sopteste un amic. Demo-crah-mie, demo-crah-noua, sau zece, care-i si intrece. Cum stim ca omul normal apare doar in statistici, pe cale naturala el fiind gasibil intr-o gramada neordonata de farame neidentice, ne dam cu parerea ca ar fi ceva artificial. Chiar de tot de tot artificiala nu cred ca ar fi, dar nici naturala nu pare aceasta democratie cu niste reguli aberante. Una dintre ele fiind taman asta rearanjare a cartilor. Adeca eu te-mprumut ca sa cumperi de la mine. Mai frumos ar fi fost ca in Grecia aia „da damult, mai da damult”, cum ar zice insusi grecoteiul de Caragiale, sa tragem la sorti, ce-o vrea hazardul! Dar au intrat altii, „greii”, dupa mintea umpluta cu sacaz a unor ziaristi de stransura specialisti in orice, dar mai ales in contabiliceala. Care grei, frate? Uranguran, un cretin asfaltat la minte si la vorba, de parca-i drujba cu gaz? Tarsianu, un idiotel de securist sportiv cu vorba impletita? Avea tot asa o vorba un prieten de-al meu: unora, de le zici bovidei sau imparicopitate, jignesti animalul, fereasca Dumnezeu! Toti distribuitii de catre tot mai desele servicii de ceai (cu mine vantule?) raspund la o chemare operativa pe cooperativa. Si dau exemple, dau cu subsemnatul sa se vada ca sunt si ei pe lista, ca astfel nu li se distribuie tainul, care este mult sub nivelul european, asa, ca pentru slugi si pentru colonii de mana a treia. Cazuri grave, ma-ntelegi? Apa de colonie.
De prin anii ’90 scriam la o gazeta ca acest capitalism aplicat ca o solutie apoasa pe spinarile noastre indoite este un imens Caritas. Caritasul de la vremea aceea, tamaiat de niste tatulici dar si de actori importanti de satira si umor, joc piramidal de candoare si de invidie progresiva. Intr-o lume unde nu se mai executa nimic, ci doar se consuma exagerat si fara niciun fel de masura e normal ca unii sa mestece si altii sa inghita. E posibil ca tu sa nu mai produci nimic, nimicuta, e posibil ca prazul, vestita ceapa laminata a lui Nea Marin (personajul din scheciurile si filmele alea cam scremute si fara haz, dupa parerea me) sa vina din Noa-Noa Zeelanda? Praz din vesnic Noua Zeelanda? Iaca Haka!Cineva compara stransura asta, referindu-se indeosebi la redistribuitii in roluri de duce-tava, de la un partid la alta partida de suflatori, cu marea adunare nationala! Aiurea-n tramvai, aia era chiar serioasa! Poate adunatura nationala, nu?
