Un amestec pestrit si deosebit de ciudat de Mache Razachescu, zis Cracanel, de Rica Venturiano si Iordache, calfa (companionul ) maistorului Nae Girimea. Si fereasca Dumnezeu de un final caraghios de tragic ca al din 1 Aprilie!
„Superficialitate fiintiala”, scria cineva despre personajele lui nenea Iancu, personaje abulice, maculate, desuete, talambe, puse pe capatuiala sau pe glorie rapida si nemeritata. Ca sa avem si noi falitii nostri am purces, aidoma lor si imediat dupa clatinarea din anii ‘90, la recitirea si, mai ales, la re-inventarea Istoriei abia petrecute. Aflandu-ne intr-un deficit de democratie ceream libertate dar nu la ratie, dupa cum scria pe soclul ala din Piata Romana. Ceream libertate vehement, ca tot nu ne mai para si nu ne mai urmarea nimeni. Aveam opinii colturoase si nu ne placea dialogul, fiecare incerca sa aiba dreptatea lui. A aparut atunci o viziune zgomotoasa, o viziune pudrata cu oarece eroism, scoasa din recuzita legionara – nici nu exista o alta abordare, de altfel – pentru a justifica acte de razbunare si chiar de intimidare. Complex de suburbie culturala, de colonie necolonizata pana la capat, care dorea sa se legitimeze, sa-si statuteze si sa-si justifice noua postura sau chiar impostura. La o adica, toti am trait in aceleasi tipare si in aceleasi borcane de beton, iar cei mai sforaitori-sporovaitori dintre noi aveau, dupa cum au aratat si o vor mai arata anii ce vor urma, multe de acoperit, ca pisicii.
Adevarul, ca intotdeauna, se afla si se va afla la mijlocul terenului, iar o abordare corecta si coerenta nu se poate face decat de acum in inca treizeci de ani si, mai ales, cu oameni cu mintea clatita de prejudete. Adica dupa inca o generatie. Fostii activenko, trecuti, prezenti si viitori, nu vor putea fi decat ceea ce au fost, nimic mai mult. Nu poti intoarce la fix una suta si optzeci de grade Realitatea cu aceiasi termeni si nu-i poti numi pe niste lingai ai sistemului si fosti cominternisti de neomenie patrioti. Desi unii dintre dansii au fost chiar sinceri. Fireste, numai boul e consecvent, dar asta nu inseamna ca non-boul se transforma in intelectual. Uitati-va la astia, „deontologii” de ultima ploaie, ei isi schimba doar stapanul, sponsorul adica, nu si retorica. Cum e prostul asta de Liicheanu ce pana la varsta lui n-a scris macar o metafora – ca prietenii mei, Boanchis si Bejan, care sunt geniali fata de el – de injura mana care-l indoapa cu nutreturi combinate. Ridicolul absolut il constituie Vaxilescu, cel mai prost gazetar din istoria presei din Casa Scanteii, un ingramadit tarziu si surazator. Asta, caruia iti vine sa-i furi plasa cu pepeni cand il vezi in piata, apare ratacit si el pe la luminatie.
Apropo de piata. Mama si tata m-au invatat de dinainte de implinirea a sase ani sa cumpar paine si gheata, ca aveam racitor pe-atunci. Desigur, la inceput cu bani potriviti, apoi cu hartii de la care sa astept restul. In piata intotdeauna mergi cu un plan, dai roata pe la toate tarabele si te tocmesti. Nu te tocmesti la gostat, unde-i pret fix. Astazi, cu sinceritate si cu umilinta o spun, vaz oameni care n-au ce face si nici n-au ce solicita. Unde mai pui ca nici nu stiu sa faca piata. Mai mult, vin si cu copchiii in loc sa-i preumble pe aleile parcurilor. Iar revin la ai mei, care ma lasau la tanti Sora cand se duceau la vreun film sau la vreun teatru sau la vreun sprit. Inteleg sa ceri o aprobare de butelie, o casa la tara, un salariu decent si niste rate mai putin grosolane. De asemenea, este cat se poate de firesc ca gubernele sa te dezamageasca necontenit caci, pardon, nevoile tale nu vor fi niciodata satisfacute asa cum iti inchipui tu si cum iti doresti. Perfect, si le schimbi prin vot, egal, secret, direct, universal. Sau strigi, adresezi un calup de injuraturi, in mod organizat, in limitele unui spatiu si ale unui timp dinainte stabilit.
Poate unde sunt si agorafob insa eu, unul, n-am suportat niciodata aglomerarile umane, inghesuiala si statul incomod. Si la spectacol am cerut mai timpul locuri la capat de rand sau pe ultimele gradene ale stadionului. Si la concertele lui alde Rolling Stones chiar daca stai in picere de dimineata pana noaptea, sunt amenajate chioscuri de racoritoare, hardaie cu apa de se arunca peste publicul infierbantat si cabine daca te taie la lingurica. Cabine sau gabinete, sa fim mai exacti!
Si acum alta legata de numar. Iar mergem la Nenea Iancu si intelegem perfect numaratoarea gazeturilor si inclusiv chiar a lui Pristanda. Vorba unui prieten foarte bun si mare scriitor, oamenii astia n-au fost in viata lor pe un stadion. La Dinamo, in groapa, cand se adunau douazeci de mii, blocau Soseaua Stefan cel Mare de la blocul Perla pana la Grozovici. Un milion ar fi innegrit asfaltul cam de la Piata Uimirii pana la a Victoriei.
