Televidenia este principala activitate umana imediat dupa munca şi dupa somn, boulot, dodo… tele ! Nu cititul, nu preumblatul prin natura, nu sportifierea organismului, nu transportul in comun. Chioratul la televizor. Inca din anii ’60, ca tot ne ducem spre danşii cu marile retrospective mincinoase, un nene intitulat Thomas Mulhollande a dovedit cu ajutorul unei encefalograme ca atunci cand se holbeaza pe micul ecran, creieraşul emite unde alfa, caracteristice pentru stadiul inactiv şi letargic, in loc sa emane unde beta, de-astea de ies la iveala in cazul cand suntem conştienţi, alerţi şi aflaţi sub tensiune. Sub inalta tensiune. “Sub cea mai inalta tensiune”, de Nagy Istvan. Somnambulimie, mobila-totem, ca aşa ceva este micul ecran, manipulare. Telecraţie, ce tehnocraţie, neamule ?! Telecomanda este bagheta magica pe care ai impresia ca te asculta şi o schimbi in bine cand vrei şi vezi ceea ce vrei tu. Aiurea ! Tot in drogheria conţinatoare de drog te afli, ca asta este tembeliziunea, un somnifer şi / sau un drog.
Spunem cu toţii, aştia de mai deschidem şi cate vreo carte, ca toţi ai de se perinda pe stecla sunt neşte umbre, neşte contururi palide, nu au nicio consistenţa. Ce programe politice, coerenţa, viziune, viitor, macar anterior; doar atitudini şi zbierete ! Atat. Astea in domeniul cetaţenesc, unde nu este nimic definit, nici Stanga, nici Dreapta. De fapt, ele nu sunt imuabile, se mai schimba, se intersecteaza, mai colaboreaza. La noi doar se improaşca gros cu vorbe morocanoase şi cu imbranceli din priviri. Şi alaturi de trei, patru inşi şi inse care se calatoresc de la un canal la altul, se iţesc o droaie de laturi gazetareşti scoase din vanturatoarea serviciilor discrete şi secrete de presa pe stil nou, care se apleaca pe geam inca din timpul mersului şi care bajbaie vorbe alunecoase doar pentru solda.
Caci despre Ziua Naţionala nu mai este nimic de adaugat. Doar la planul croit din briceag si din cofa al reeducatiei ar mai fi ceva. Cica ar fi contribuitat la el alde fata lui Suca si baietul unui gazetar sportivist de schimba tabela de carton la fosbalul cu nasturi de pe terasa noastra. Si un actor venit din productie fara bacalaureat, dar devenit rector dupa revolutie. Ca la orice revolutie, ce sa-i faci?! Adevarul survine cand nici nu te astepti, pe nepregatite, nu dupa doi sau patru ani. Cine vorbeste ingaimat si impleticit se da de profesor, desi nici ca elev n-ar fi bun. Are un zambet acru, somnoros, simplificat, ponosit. Stie ca nu are ce cauta in planul prim, ca locul lui este la consola, la volum; n-are fata decit de postfata, nici macar de prefata condescendenta si migratoare. Un venetic, un prost, un intercalat, un prefacut, un contrafacut. N-are nicio parere, ii suna pe altii inainte de a molfai vreo fraza banala. Se consulta, dar la psihiatrie n-a ajuns inca. Neavand nicio parere, revede, revine, revizuieste, adauga. Degeaba, mereu loveste bara, bara-bara, dar sustine ca li s-a intamplat si altora, lui Herodot sau lui Suetoniu. Hai ca pierdem timpul cu asta!
Se umbla copios la falsificarea Istoriei, iar si iara. Se scrie şi se rescrie, chiar in reclamele alea nesatioase. Nu mai suntem francofili, suntem neamtofili. Slava Domnului ca Anghelina nu merge mai departe, se duce la lada de gunoi de unde a iesit si, vorba unui prieten parizian, limba asta tedesca o fi de cultura, deloc de hodina, dar nu va fi internationala in veci de vecii! Sper sa am dreptate vreo mie de ani, cel putin! Pana si mandarineza pare mai usoara! Mai grave decat carţile alea sunt ong-urile, fundatiile, muzeele. Aştia vor sa arate ca au facut bine pe paşuni şi prin cranguri şi vor sa arate cu ce lume fina şi faina ne-am oblojit. Aceeaşi faina, din pacate, nişte strambi de şale şi cu faţa ciupita de varsat ca a lui Bacterian Ciocloş, avizi de stat in picere deşi sunt nascuţi ca taratoare de internat !
Dar apar şi filmuleţe false, ca al da damult, vorba lui Nenea Iancu, despre crainicele televiziunii de dinainte de ’89. Ma mir ca n-au aparut moldovencele latratoare trimise de studioul teritorial Iaşi, sau fata aia de infirmiera, Escara. De acolo reiese ca Budeanu era cea mai cea. Sau hais? Fals! Ziceai TVR, ziceai Sanda Ţaranu, niciodata Budeanu, care era frumuşica, ce-i drept, venea din Damboviţa – doar a fost colega cu o verişoara de-a noastra – avea dicţie, voce joasa, de “noapte buna” şi ceva farmec. Dar nu era Sanda Ţaranu, adevarata emblema a TVR ! Cum astazi nu mai exista emblema, nu mai exista nimic. Ce cauta acolo Zeicarescu, gaina aia zapacita? Ca n-au umor n-ar fi o aşa nenorocire, in schimb nu au nici toate ţiglele pe casa şi nici minte.
Fraţilor şi cumnaţilor, televiziunea creeaza dependenţa, dupa cum s-a vazut, şi tampeşte, daca o foloseşti intensiv. Feriţi-va de ea cumsecade.
