AcasăEditorialStop cadruOPTIMISM INGRIJORAT

OPTIMISM INGRIJORAT

Pe Marian Popa mi-l amintesc din anul doi, cred, cand jucam nasturi ca niste blegi intr-o sala de seminar de la etajul tot doi impreuna cu Laurentiu Niculescu si cu Stefan Mera si ne-a surprins invitandu-ne la o bere, ca baietii. Eram tineri si la minte necopti, de pierdeam timpul dintre ferestre in asa mod! Apoi, l-am avut profesor ( era lector, ca si N. Manolescu) de curs optional – parca romanul secolului XX sau istoria criticii. Il vom intalni si la literatura comparata, la seminar – cursul il faceam cu mult regretatul profesor Romula Munteanu, om de mare deschidere si de multa carte. Si Marian Popa, la fel, stia nemteste, statuse pe la o bursa pe acolo, avea haz, era un tip bine, inalt, dichisit, cu helanca alba, pantaloni crem si blazer bleumarin.

Prin anii de dinainte de Rivulutie plecase in aceeasi Germanie si se stabilise la Koln sau undeva pe langa, luand si cateva ore de predat la universitatea de stat de acolo. Pe la inceputul noului mileniu a dat la iveala o carte groasa, in doua volume, foarte documentata, scrisa repede si cu talent si care a produs un ecou ce se mai aude si acum, o Istorie a literaturii romane de azi pe maine. Titlu smecheros, de alba-neagra, de uite-o, nu-i, dar corect, mai ales in perimetrul noilor masuratori evropenesti. Caci literatura noastra este marginala, „nu se vinde”, dupa cum zic editorii strainezi, mai ales cea de ultima ora, scrisa rau, vetust, cu subiecte banale si fumate, insuficient sau chiar deloc cunoscuta in lume. Ca sa nu mai vorbim despre complexul bastinos  ca se traduce ceea ce nu trebuie sau ca se traduce prost. Despre asta a conferentiat, intr-o seara de iarna inghetata, profesorul Marian Popa, sosit pentru cateva zile la Bucuresti. Adica despre problema integrarii literaturii romanesti in concertul continentului.

De la bun inceput, conferentiarul a folosit o suma de citate si o dihotomie necesara : scriitorul are o singura alternativa, fie se aliaza, pliaza Puterii, fie capituleaza si devine un rezistent sau un disident. Acest lucru poate aparea ca atitudine sau ca maniera, suma de procedee, caci orice fapt literar este legat de Putere, dintr-o parte sau alta. Iar capitularea poate aparea si la palierul social, exemplu la indemana aflat pe strada, din zece firme, noua sunt scrise englezeste. Apoi, dintotdeauna literaturile mici, nu neaparat raportate la numarul de vorbitori si nu neparat mici, chiar rusilor si polacilor li s-au intamplat astfel de situatii, sa zicem estice iau Nobelul prin procura, prin interpusi (Brodski, Milosz, Kertesz, Hertha Muller). Trebuie sa mai observam faptul deloc lipsit de importanta ca Nobelul spre care tanjim atat este, totusi, un premiu suedez si pentru arealul germanic. L-am putea cuceri daca am pune-o pe Nadia Comaneci sa scrie ceva cat mai decoltat in suedeza ! Soarta literelor romane se vede ca-l preocupa de multa vreme pe profesorul  Marian Popa. Dincolo de Istoria… sa, o demna continuare a celei calinesciene, dupa multi, cu suisuri si coborasuri ametitoare, cu vorbe puse exact – autorul este si un deloc de evitat prozator in cheie ironica, foarte citit pe vremea de dinainte! –, dincolo de dictionarele celebre in epoca, celebre prin scurtele si incisivele caracterizari la obiect, Marian Popa a ajuns sa fie invidiat sau atacat fiindca a scris poate cea mai buna monografie Fanus Neagu (Viscolul si carnavalul, un titlul splendid!), fiindca a scris la „Saptamana” si fiindca a fost apropiat de Eugen Barbu (lasand deoparte omul, scriitorul este de departe unul dintre cei mai buni din intreaga literatura romana!). I se mai pune in carca si faptul ca a comis oarece referate pentru organele abilitate de urmarire politica. Ticuri de cultura mica si tanara. Si acele referate, de-or fi existand, nu se cereau oricui!

Una dintre cauzele lipsei de zgomot din jurul literaturii noastre a fost identificata aici, in minusul de coeziune. Emigratia noastra a facut mai mult rau decat bine scriitorului roman, spre deosebire de altele, mult mai putin numeroase, dar mai unite. Apoi, ca o remarca excelenta, literatura a devenit acum o specie a divertismentului, incadrabila raioanelor din magazinele de mare suprafata, in timp ce critica literara insoteste literatura precum publicitatea detergentii. O lume postmoderna, fragmentata, invadata de informatie enorma si inutila, supusa individualismului si singuratatii, modelor de moment, consumului excesiv si fara limite de pudoare. Scriitorul nu mai exista decat ca produs mediatic. In aceasta pulverizare si sfarsit de paradigma, ar exista si o solutie? Fireste, intoarcerea la uneltele originare si la existenta celor doua culturi, cea de televizor si cea de scoala, cat va mai rezista si aceasta din urma asaltului societatii de consum haotic. Si soarta literaturii romane? Numai prin coerenta, prin traduceri specializate dublate cu vorbitori nativi, prin interesarea unor personalitati de mana intai, prin proiecte si strategii de solida si indelungata durata, nu numai prin adaptari de conjunctura, chiar si prin placarea pe evenimente neasteptate sau pe prejudecati (de pilda, producera unor filme, scrierea unor romane despre romi, despre copiii strazii, despre Becali etc) am putea ridica valul de ignoranta cu care se infasoara literatura romana de dincolo de hotarele limbii romane.

Literatorul

A aparut ultimul numar al „Literatorului”, revista lunara de literatura si arta editata de Biblioteca Metropolitana „Mihail Sadoveanu”, Bucuresti. Aceasta aparitie este inchinata inegalabilului Eminescu. „Ora exacta a Limbii Romane nu e carpacita din haina vremii, ci este data de versul lui Eminescu”, spune unul dintre autori.

author avatar
Nicolae Iliescu
511 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger