Astfel se incheiau pomelnicele gazetaresti de odinioara, un soi de traductie de la „cu tot neamul lor“, atunci si numai atunci cand se enumerau participantii la vreun maslu sobru si meticulos.
Musamaua de vorbe a trecut si in limbajul de azi, la mai bine de douazeci si cinci de ani de la marea scadenta julita in genunchi din dechemvrie. In primul rand trebuie subliniate alte sechele, listele de sustinere, intesate musai, un fel de suspensor de onoare scofalcita, care copiaza la fix telegramele de adeziune de antart! Astea, listele, impreuna cu marsurile fortate in decor se aduna precum mucurile de tigara, pungile de plastic si capacele de bere in protestul lingav si nebarbierit al basbuzucilor dati cu dohot inteleptualicesc. Lista de sustinere de subsuori, bre, a lu’ Blesu, articlier obisnuit la un gazet local, profitor prea plecat si cat cuprinde al tuturor echipelor diriguitoare perindate pe cortina vremii.
Intai de toate, deaca avea ceva humor, omuletul nostru facea ce-a facut Gica Popescu, un autentic performer: taia maioneza din start printr-o epistola scarpinata. Dar nu, vine de se insurubeaza lista propriu-zisa, disperata si cam de contrabanda, caci sute de intelectuali nu sunt in tara romanesca de cand se stie ea! Unde mai pui ca pe lista alde Calamitru, recitator onorabil si atat, se trece ca meserie director, nice macar actorache, ca mai apare familia lui alde Rebenguica, actor bun, nimic de obiectat, dar din nefericire doar cu bacalaureatul nedat, Pintilie, regisorul filmului cu tineri ilegalisti „Duminica la ora sase”, bun si asta de altfel, dar ca un fel de plasture folosit in toate adunaturile comandatate, plus o gramada de ipistati. O remarca: dreptul de a folosi ghiuleaua de academician in dreptul numelui il au doar titularii acestui for, membrii de onoare, nu! A se sti! Singurul cu talent de acolo este Mirciosu, colegul si prietenul meu din copilarie, restul e tacere cehoviana si doldora de anonimat. Slava Domnului ca niciun reprezentant serios al generatiei mele nu a catadixit sa se umple de ridicol alaturi de scamosatul mental Turicescu!
Dar vine si mai ridicolul, ca dusman al ridicolului simplu. Redenumirea taman a generatiei in blugi prin desertarea unor racnete ale unei fatuci din Buzau sau Midzil, totuna, un fel de papusa de calti imbibata in petrosin. Una care, dupa gandirea homeopatica si paricopitata a unui responsabil de gostat national, l-ar cafti pe alde Ponta! Era mai de bun-simt aia spusa de Ralea, „nu vorbesc cu dumneata fiindca esti tuberculoasa!”. Alo, smardoilor, avem rugamintea de a va cere sa va conturati identitatea, deoarece generatia in blugi suntem taman noi, cam dintr-a opta, inainte vreme purtam spilhozen si dangarezi/tanganeji din doc. Alde voi nu sunteti generatie in blugi, chiar daca ii ascundeati pe la vama, ca toti vaporenii, voi sunteti doar petice jalnice mozolite intr-un fel de zacusca de namol cu perje. Sa va fie de cap si o sumedenie de rusine, bai, copilasi de trupa, geanabeti scosi din santurile netalentului si autopudrati cu pamatuful de teleptuali sub acoperire! Homunculii astia mai bine organizau o plantare de puieti sau o greblare de liicheni si de lindeni, mai bine strangeau peturile din parcuri, se aplecau dupa cocoloasele lasate de caini prin iarba sau adunau sticlele, borcanele si laturile din zona!
Tot ce atingem noi, fraticule, nu sare din colivia lui nenea Iancu Caragialiotul, are gust de cocatura sleita, mucezita, ranceda, acra. Aluatul nedospit strica la stomah si la imagine, da in moft. Cu agresivitate latareata si bulbucata nu poti reusi decat o firava clisma ideatica, mici aplicatii locale, rapuse si destramate de uitare inca inainte de a incepe. Agresivitate, badaranie cu usturoi si varza murata, tupeu de sfertodocti, complexe de felceri, asistente, dactilografe, brancardieri si profesoare de ghimnazion. Si peste toate, ideea de Dreapta, inmuiata mereu, asa dupa cum o spun inca din ’90, in recuzita de tip legionar si in mobilierul de consignatie. Noi, neavand niciodata decat o Dreapta liberala surogat – liberalii erau „rosii” si cosmopoliti pentru junimistii-conservatori, adica aplicau, cu destula parcimonie, indicatiile de din exterior, ca si acum – nu prea avem la ce ne raporta si inchina. De aceea, Dreapta de acusica este Coana Zita la maturitate, un fel de Taftoiu aia, matroana kitsch fara bigudiuri, dar cu acelasi capod, unsuros, dar de firma. (A proposito, pentru comparezon, am zarit-o pe asta, intevievata de un soi de pedichiurista, Coana Turcu, intr-o ambianta de toapa masiva, cu polen Louis XV! Stiti ce facea? Se lua cu manurile de dibla la auzul numelui Diancai Bragusanu! Nu i-ar fi rusine obrazului vested si boit excesiv, cat de calpa e duduia, pare tata mai autentica decat intelectuala Taftoiu! Taftoiu sau Savtoiu, tot niste crapacioase!). Asta e si cu ailalti, o apa si un pamant!
