Fireste, cosmopolitismul, superior vorbind, presupune o lectura usoara si o manifestare detasata, lucruri prea putin de gasit la „omul romanesc”. Cel mai adesea declarativ, el se impaca de fapt cu toata lumea, dar scrasneste din dinti in ograda proprie, unde i se pare ca este cel mai mare strateg. Infatuare balcanica, dusa delicat spre o paranoia lejera cu accente oarecum hilare. Fundamental greci, cum crede Calinescu, noi repetam deseori greselile acestora. Si la ei, chiar daca au facut lumea ( ma rog, intr-o considerabila proportie! ), intre Aristotel, Platon, Homer, Eschil, Alexandru si alte vreo doua duzini de nume de ti se face pielea de gaina cand le rostesti si Onassis sau fotbalistul Charisteas este distanta de niscai trei, patru civilizatii moarte!
Iata de ce discutiile banale de la televizor ( televiziunea, ca orice specie jurnalistica, este lovita de efemer ) si reclamele voit simbolice si pedagogice nu numai ca nu incearca sa ridice o geana inspre intelegerea unor noi repere, ci mai lasa o lespede de promoroaca intelectuala peste realitatea cea dureroasa. Astfel, bunurile noastre cel mai de pret gabjite in sipeturile Istoriei par a fi sportivii.
Dintr-o imbulzeala in cosmopolitism apare si politica, “mpolitica” tantosa facuta pe buza santului in Poiana lui Iocan. Politica de marginali sau de cobai pe care, evident, se fac experimente. Am transmis noi, bobocule, prima rivulutie in direct? Am transmis. Am strigat noi primii “Jos comunismul!” si “Moarte pentru moarte!”. Strigat. Am organizatara noi prima asezare de corturi, hahahaat, mult inainte de revoltele portocalicioase si de miscarea occupy? Rezon. Si inainte vreme mai probam pe aici niscai revolutii sau alipiri de principate inainte de “Galibardi” si le rezolvam romaneste. Ca prezident provenit dintr-o minoritate a mai fost si pe la altii, bunioara prin Peru de unde provin Llosa si balsamul cu pricina.
Ca mai mereu, dupa douazeci de ani si dupa Vicontele de Bragelonne se trage linie si se aduna : mere cu pere, nuci cu covrigi in coada, petarde cu asi in coada. Iaca, vine de se dezghioaca acum Piata Universitatii. La drept vorovind noi aci, in Bucale, nu prea avem piete, ci mai degraba intersectii. Acolo a fost si o intersectie a Istoriei, dar si o spalare si o intocmire noua de dosare. Am fost injurat copios cand am zis asta intr-o carte din 1995 – daca o spuneai atunci, pe loc, erai linsat! Mediac, dar nu numai.
Ciudatenii de-astea s-au mai intamplat si la altii, polacii, care au deschis calea prabusirii slagarului socialist, desi au iesit ei cu muncitorii cadentand l-au avut in spate permanent pe Papa, ei fiind mai catolici decat muncitorii. La noi, Piata a fost extremista de Dreapta, revoltandu-se impotriva unui conservatorism desuet si a unei imbuibari a proletariatului de casta. Atunci vorbeam cu un profesor care interpreta prost realitatea si care-mi spunea ca este imposibila revenirea la un nationalism pe care-l dusese in derizoriu Nea Nicu. Eu vedeam altfel nu ca eram mai destept, ceea ce nu neg cu modestie, dar aveam privilegiul mamei mele si al Crohului, care-mi atrageau atentia asupra a tot felul de semnale. De pilda, biata mama intrebata fiind de mine ce observa pe televizor, care duduia in continuu, imi spunea ca semanam cu Caragiale si ca sunt cam multi popi. Dansa fiind habotnica, dar spunandu-mi ca preotii nu au voie nici sa se fotografieze macar! Sigur, era ca o descatusare, dar de fapt o trecere in cealalta extrema. Cu timpul, imi spunea un prieten devenit reporter frenetic, multe cazarmi se transformau in manastiri. E adevarat ca mai avea o observatie sanatoasa acest prieten : toti folcloristii de erau cam de la Dinamo s-au descoperit fie dacopati, fie nationalisti ortodocsi.
La inceput, prin anii aceia toti erau pe-o mana, ai din “lumea buna” credeau ca daca au profesiuni liberale sunt automat liberali, se duceau inspre partidele istorice – care nu propuneau absolut nimic nou, doar razbunari; astilalti, dinspre FSN erau taxati drept comunisti si cominternisti. Un imbecil care se dadea filosof de ceasul mortii – terminase si el facultatea asta cu dosar si devenise librar! – chiar ii facea “dobitoci” pe bietii muncitori si le spunea ca gata, vreo douazeci de ani de-acum inainte sa stea deoparte. Citesc un pustan de-acum care are o privire corecta asupra fenomenului si sustine ca minerii au compromis clasa muncitoare. Nu, la inceput clasa muncitoare a fost aia stigmatizata de pseudo-intelectuali. Si cine era intelectual in Piata? Ionesco, de-si atasase titlul de Golan, sau Paleogolu al batran, trimis ambasador de Iliescu, nu de altcineva! Dovedit securist si asta ulterior. Mai interesant este cine nu a fost pe acolo? Va mai amintiti? Roman, care i-a botezat cu vorba “frustrati”, Plesu, Caramitru, Dinescu. Unii dintre ei chiar huiduiti. Vom reveni, dar nu pe inserat, ca ei, ci la lumina zilei.
