Imprevizibil, cum mereu ni se dezvăluie, Nicolae ILIESCU își extrage modelul de construcție narativă din textualism și postmodernism, peste care presară stilul său corosiv intelectualist. Construcție de tip puzzle, decupaje din cotidian, umor, avalanșă de informații, structură circulară. Cu toată sofisticăraia trimiterilor și a analizelor ad-hoc, cu toată inscrierea în livresc, stilul său plin de digresiuni și de ironie este ușor la lectură, chiar atrăgător, căci sub el pâlpâie și flacăra sentimentalismului bine temperat.
Scriitura lui, adevărat spectacol de cuvinte, este extrem de personală, mereu în răspăr cu opiniile oficiale, ascuțit polemică și include în structura narativă, la vedere, turnura jurnalului intim și pe cea a laboratorului de creație. Deseori, cărțile lui Nicolae Iliescu reiau bucăți întregi din cele apărute anterior, tocmai pentru a comenta pe ton zeflemitor și a aduce la zi toate palierele societății. În Mareea invizibilă sau ora de gheață, carte ce va apărea în curând, Nicolae Iliescu ne propune o lectură, scuturată de praf, o carte de istorie despre București și despre copilărie. Ea începe poetic, apoi descrie ocupația de către Puterile Centrale a Bucureștiului și a unei familii-generic ce traversează epocile. Cartea poate fi considerată și un monolog cu fața la peretele Istoriei, și un pariu ironic ce biciuiește imaginația. Mareea invizibilă sau ora de gheață generează un text original, un soi de replică la istoriile înțepate și destul de puțin adevărate ale Primului Război Mondial – de altminteri autorul recurge la însemnări, scrisori, memorii ale unor martori la evenimente. Retrăirea acelor timpuri nu este prilej de melancolie forțată, ci de constatare fertilă a capacității noastre de a ne raporta la lumea în mijlocul căreia ne ducem existența. Ca ins, familie și neam. Ca personaje ale unei povești istorice care ne cuprinde, fără voia noastră, pe toți. Coperta folosește fragmente din lucrările pictorului Șerban Savu, unul dintre cei mai reprezentativi din tânăra Școală de la Cluj.
