Suntem o tara cu mult prea multe canale proprii de televiziune, am mai zis-o si o toot spun, care depasesc si puterea de asimilare a receptorului si posibilitatea de a folosi oameni de meserie, extrem de putini de altfel. Toate canalele au pretentia de a fi generaliste si toti amploaiatii se cred cineva.
In loc sa faca un canal de table, de tintar sau de spalat caini. Cititorii de prompter provin din generatiile scolite rapid la diverse institutii de jurnalistica, ei nefiind nici faimosi si nici macar talentati. Toate televiziunile procedeaza la indigo : un talk-show in ora de maxima audienta ( prime time se cheama ! ), filme vechi si copii ieftine si decolorate, stiri mici, inventate, interpretate si introduse prin sintagme voit comice. ( De exemplu, la cutare dezastru si la cutare pod luat de ape era pus titlul “a venit apa si l-a luat” ! ). Plus reclamele, care curg de la unele la altele, si astea de o dobitocie fara asemanare ! In general, tot ceea ce se programeaza pentru consum pe ecranele noastre cele mici este de o calitate indoielnica spre ingrozitoare, pentru a folosi vorbe duioase. Calitatea insasi a celor care apar este sub orice limita a bunului simt, ca inteligenta nu le poti cere, bietii ! Si banii si ifosele curg precum boarea din floarea de mac, curg soios peste umerii obrajilor acestor natafleti ai imaginii. Am mai auzit ca aparitiile pe stecla sunt, se zice ca in general, platite ! Pai asa mai venim de-acasa, se mai intelege cate ceva. Chiar si in televizia publica sunt neste lefuri si niste colaborari de te apuca ameteala. Toate pentru nimic, pentru scursura mediatica.
Caracteristicile acestor emitatori de imagini ar fi urmatoarele : au reusit sa perverteasca gustul estetic al publicului, au reusit sa faca din orice fenomen marginal un eveniment, au propus o alta scara de valori, artificiala, in deplina nonconcordanta cu piata pe care atat de tare o glorifica ( elita faurita de ei este forjata la focul acelorasi vapai ale regimului de mai inainte, fara confruntare, o umflare peste masura intretinuta de niste autodeclarati lideri de opinie ! ), au facut din derizoriu si din bufonerie si din rumegus vulgar divertisment, au intrerupt orice fel de dezbatere serioasa si de atitudine critica propunand surogate culturale si asa-zise dezvaluiri socante si fara nici un fel de semnificatie, au preluat retete de comportament politic occidental exaltand proprietatea, individualismul, succesul imediat, transpunandu-le la modul oriental, prin impunere, nu prin libertatea concurentei. Au creat, intr-un cuvant, haosul, dar nu taman acel „haos constructiv” despre care vorbesc teoreticienii neo-coni !
Tembeliziunea nationala trece acum prin acelasi haos deconstructiv. Emisiuni tembele, invitati de doua parale si un sfert, adunatura de nepriceputi, trivialititate data la maximum. E posibil sa faci reclama aia despre Centenar cu loazele din comuna rurala Fleasca, Fierbinti sau Netoti ? Nu prea mai exista ziaristi, jurnalisti adevarati, oameni care sa citeasca in liniste si in biblioteca macar ziare, nu carti, ca e prea mult. Oameni in stare sa pregateasca o emisiune, sa se documenteze, sa faca anchete, sa stie sa scrie macar un foileton de cinci mii de semne. Astia toti nu-s in stare sa pronunte macar Geoagiu, zic ca ar fi prenume, nume : Geo Agiu, bai ! Astia sunt doar spicheri, nu poti sa-i lasi de capul lor, ca nu-i duce mintea sa faca vreun lucru serios, dragutii de ei, nu au cultura, nu au cuvinte la indemana. Prietenul meu, Razvan, le spune “ziarici”, si asta si sunt, adica un fel de nimic, un fel de portavoci ale cuiva, “soldatei de plumb”, dupa cum le zice George, alt prieten vechi, soldatei de dat la schimb si la topit. Ca diriginte de santier, o secretara oarecare a unui operatoras neo-imbogatit a inlocuit o stirista modesta sub toate aspectele. Acum asta a intrat in conflict cu un alcatuitor de emisii. Nici asta nu-i mai breaz, dar macar are curajul sa spuna chiar si prostii cu voce tare. Sigur, metoda de ascultare face parte din recipientul de obiceiuri al noilor cadre de nadejde si descalifica un slujbas. De fapt, asistam aici la cearta a doua nulitati pudrate puse conjunctural in functii pentru care nu au nici pricepere, nici chemare. Nu stii de partea cui sa fii si cea mai buna rezolvare ar fi sa-i elimini pe amandoi, ca nu nici nu se simte.
Intervine vestitul Tontalan sau Tolontal, cum ii zice ca i-am uitat numele pe loc. Un fel de reporter de teren care primeste dosare spre publicare. Si ? Il stim pe sefulica ala al lui, unul, Joianitoaia, cel mai prost ziarist de la “Flacara”, de facea interviuri cu vindecatorii de cancer cu apa oxigenata, cu patrunjel si galbenus de ou de cuc de ceas. Cum le facea si pe-alea e alta discutie. Ce daca intervine, trebuie sa-l ia cineva in seama sau in serios ? Mai degraba in tarbaca, asa ar fi mai bine.
