Stimati cititori, nu stim daca va intereseaza revistele literare si/sau culturale, care dupa anul de pomina 1990 au devenit catedre de politica fiarta la foc scazut si deosebit de provincial. Nu stim daca va intereseaza performantele filmelor noastre minimal minimaliste si premiile obtinute in fosta RD Germana a lui Merchel – Berlinala are loc, culmea, la Berlin din 1951. Nu stim daca va mai amintiti ca Tribuna, saptamanal aparut la Cluj a fost mereu una dintre cele mai serioase reviste de la noi, cu deschidere chiar catre intreaga tara, in ea facandu-si debutul mai toti scriitorii importanti din perioada 1950-80. In acea vreme, publicatia era condusa de cel mai deschis la minte dintre toti redactorii sefi din Romania de atunci, si de cel mai important scriitor roman in viata, DR Popescu.
Dupa 1990, aproape toate revistele literare nu au mai publicat literatura, ci literatura politizata violent anticomunistoida,scrisa de fosti securisti sau chiar de fosti activisti, unii de prim rang. Ei bine, cronicile, care in lumea destul de civilizata se platesc sau se fac marilor edituri cu bugete la fel de mari, s-au executat tot la ordin, regurgitand anemic ceea ce aparea prin alte suburbii cultural-artistice. Deontologie maxima, conform exemplului unui criticulet care a dat nota 4 unui film si cand asta s-a intors cu un trofeu, nu a mai prididit sa-l laude! Palpairea cugetului anemic si nemernic!
Tot asa, timp de douazeci de ani Tribuna nu a insemnat absolut nimic in peisajul destul de monoton al presei noastre culturale, publicand o sumedenie de referate si de recenzii scolaresti si asudat colationate. Literatura, rubricile cu care ne obisnuiseram chiar si in perioada celei mai crancene cenzuri – trebuie spus ca urbea transilvana nu „beneficia” de ochiul chioras al vigilentului for diriguitor, acolo putand aparea texte de buna calitate, inca de pe vremea revistei Steaua, condusa de AE Baconski –, pana si semnaturile de prestigiu din toate colturile tarii erau cu desavarsire absente. Clujul a fost mereu o cetate universitara cu fata catre Apus si cu o doza mare de informatie temeinica si la zi. De acolo au purces, dupa anul de cotitura 1990 un presedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru, doi academicieni de limba romana, DR Popescu impreuna cu Augustin Buzura, un presedinte al Academiei Romane, Ionel Haiduc, numerosi ministri, chiar un premier, ca sa nu mai vorbim ca ultimul sef al Institutului Cultural Roman si fost ministru al educatiei nationale, Andrei Marga, a fost rector al Universitatii clujene. In anii ’70- ’80 mai multe generatii de scriitori au publicat in gazeta Echinox, infiintata prin ingaduinta si la indicatia Partidului din acel moment (ghici care?) si a lui Ion Gh. Maurer, se spune atent supravegheata si de „Dinamo” – multi dintre redactori fiind ulterior folositi ca functionari culturali interni si externi.
In fine, revista incepe, doar de doua numere, sa respire in sfarsit un alt aer, deosebit de curat, aparand texte de real interes, literatura scrisa cu talent, cronici semnate de oameni seriosi – cea de film, aflata in penurie generalizata in Romania, a revenit „batranului” specialist Tudor Caranfil, cea de pictura i-a cazut in sarcina vestitei Viorica Guy-Marica –, au reinceput sa apara semnaturile vechilor „tribunisti” – Constantin Cublesan, Vasile Igna – a publicat un poem Horia Badescu, unul dintre ultimii mohicani ai unei generatii mature, saturate de valori, unul dintre ultimii scriitori importanti ai urbei transilvane! Alaturi de acestia au ramas in paginile publicatiei Ion Muresan, Ion Vlad, Ioan-Paul Azap, Olga Pughineanu, Radu Tuculescu etc.
Mircea Arman, proaspatul redactor sef, este absolventul a doua facultati, de Filologie si de Drept, doctor in litere, a tradus Heidegger din limba germana, direct, nu cu ajutator si prin intermediul francezei, ca nimuricii mintii, prostovanii liicheano-patablesi din mahalaua noastra bucuresteana, si este autorul a patru carti importante.
Deontologia chitcaita si de lista a iesit din ungherele pe unde gheortaie vantul. Vantul patrician! Reactii ale caracudei provinciale si sontoroage au si aparut, un foarte modest profesor de ghimnasion ardelenesc axat pe avantgarda pe care o descrie didactic si fara nicio stralucire, a produs valuri ieftine si smochinite. Uram drum bun acestei reviste de cultura si ii dorim sa nu ia in seama schelalaiturile maidanezilor frustrati! Trebuie degraba umblat si la saitul de pe Wikipedia unde apare la debuturi doar A. Blandiana. Aici, totusi, a debutat Nichita Stanescu, unul dintre cei mai mari poeti romani dintotdeauna!
PSSS! In numarul trecut, nenorocul a facut sa fiu asezat in pagina alaturi de un text incins si ingreunat de povara investigatiei gazetaresti. Imi scot fracul si clacul in fata onor.redactiei, care nu a schimbat niciodata vreo iota din foiletoanele mele, ca bine ar face sa schimbe locul viitoarelor sale osteneli, mai ales al acelora care au ca orizont de fier chiar locul activitatii mele!
Cu tot dragul, Nicolae ILIESCU.
