Era cam pe la inceputul clasei a douaspea cand am fost trimisi cu totii la un cabinet de orientare scolara si profesionala, undeva, in blocul “Gioconda”. Trecusem pe o foaie de hartie trei optiuni : Drept, Medicina, Filologie. Doctorita Racoveanu ii spusese maica-mii, fie-le amandurora vesnica amintirea si pomenirea, sa nu merg in avocateala fiindca mor de foame.
Asa era perceputa asta scoala din care ieseai de regula jurisconsult pe la vreun IAS sau pe la vreo intreprindere de bobinaj sau cartonaj. Coca Enescu, actrita cu care faceam lectii de dictie – aiurea, am fost de trei, patru ori dupa care m-am lipsit, caci dorea sa-mi scoata “r”-ul din vorbire ! – imi spunea la fel, ca n-am ce cauta acolo cu gangaveala mea graseiata. Ba mi-l mai dadea exemplu pe Mircea Septilici – cine-si mai aduce aminte de acest om si actor excelent care rula consoana lichida ca nimeni altul ? Pentru mine Drept insemnau Maiorescu, Kogalniceanu, “Junimea”. Cred ca auzisem si despre Istrate Micescu de la un unchi plangiu si pilangiu din Ploesci, de fapt tot nascut in arealul raialei Ibrailei, dar trait si scolit in urbea lui Nenea Iancu.
Ei bine, facultatea denumita de Drept nu era deloc privita cu ochi buni in epoha, aidoma scolilor de scoteau ingineri si subingineri pe banda rulanta. Baremi ai de la Constructii, din instalatori nu erau scosi ! Acum, fireste, era o prostie, dar si o snobeala tipica, absolventii de Drept ieseau ceea ce spuneam, aparau legile care erau cum erau sau pledau in divorturi. Iar ca procuror inchizitorial aparai legea ce ti si ni se daduse ! Dar mai era ceva : pana si in vremea mea, examenul propriu-zis era precedat de un concurs de acte, prin care ti se dramaluiau originea sanatoasa, de la butuc, sau apartenenta la Securime. Plus ca existau locuri “special amenajate” direct din admitere pentru tovarasii militieni, care-si desavarseau astfel nemasurata lor iscusinta ! Cu siguranta ca erau si exceptii care confirm regula.
In ciuda astor lucruri, am avut de-a face cu oameni de mare probitate si chiar de mare iutime intelectuala, colegi de-ai mei si nu numai. Unul dintre colegi a ajuns chiar procuror general al tarii. Nu am avut de-a face cu Justitia Romana decat ca martor in doua procese de divort – si-acum mi-e rusine, dar au insistat ambii prieteni ai mei ! – ,ca reclamat intr-unul de retrocedare si ca parte in cel de atribuire a revistei “Literatorul”, in contra Ministerului Culturii condus atunci de un recitator. Pe toate le-am castigat, ma rog, advocatii, chiar si pe cele pentru partaj, fiindca nu am incalcat niciodata legea si nu am pus mana pe un cap de ata care nu-mi apartine. Ca am mai gresit cu vorba – nicidecum stilistic, unde nu prea am egal, fara falsa modestie ! – spunandu-mi parerea, da, recunosc, dar numai in limitele legii caci nu am acuzat pe nimeni pe nedrept ! Nici macar ca e prost !
Acum, ca e plagiat sau nu – desi e foarte greu de inteles ce sa plagiezi in meseria asta, Codul lui Hammurapi sau Legile lui Platon ? – chiar nu cred ca ar avea vreo importanta. Dar vreu a stire ce contributie tulburatoare aduce teza fatucei aleia din Capalna sau Medias : are vreo importanta pe ruta Poclaca-Loamnes-Seica Mare-Vintu de Jos ? Vrem sa copiem tot ce ne dau americanii, dar nu si Fiscul lor, nu si pe cei 12 oameni furiosi si jurati, nu si sistemul lor puritan unde, daca unuia i-a batut politia la usa si l-a ridicat o noapte, nu mai vorbeste in veci vreun vecin cu ala, in fine, nu si sistemul lor paramedical si paralegal in care daca nu ti-ai onorat o datorie are cine sa te stearga din cartea de imobil ! Vezi cazul delincventului astuia idiot de Mbasau-Bocasa, fratele dezaxatului national !
Asadar cam intelegeti ce fel de oameni misuna prin asta meserie care, de bine, de rau, se mai invata corect pe vremuri, nu ca acum, mai ales la particolere. Daca Udrea si Gorghiu, aia de graseiaza plicticos de parca e masina de cusut a bunicii, „Singer” (masina, nu bunica !), au terminat asa ceva, va dati seama unde suntem ? „Care mi-a spart clondiru’ si onoarea reperata”! Judecatorii, dupa parerea me, sunt ai din cartile lui Samuel, adica Otniel, Aod si Samgar, sofetim, in ebraica, etc. Nu o toapa din Tiglina, tunsa cu bomfaierul, pensata cu clestele de rufe si avand voce silabisita si apretata ca a unei telefoniste de raion. Pacat ca nu mai exista meseria aia de manechin care cerea biletele de peron cu o voce joasa si raspicata ! „Din vagauna gatului / tasneste un stol de pasari ciripitoare si verzi / Mana isi infige ghearele / ghearele lungi cat un taur fiecare in parte,/ mana isi infige ghearele in miraj /Ochiul suspendat priveste deznadajduita zbatere”. Nichita, cine altul.